Pentru a schimba atmosfera ortodoxiei, trebuie sa invatam sa ne privim in perspectiva, sa ne caim si, daca este nevoie, sa acceptam schimbarea, transformarea. In ortodoxia istorica, criteriile autocriticii lipsesc cu desavarsire. Ortodoxia s-a definit pe sine: impotriva ereziilor, a occidentului, a orientului, a turcilor etc. Ortodoxia este intretesuta cu afirmarea de sine si un triumfalism exagerat... Tragedia istoriei Ortodoxiei este vazuta intotdeauna in triumful raului din afara: persecutiile, jugul turcesc, comunismul - niciodata cel din interior. Si atat timp cat aceste convingeri nu se schimba, sunt sigur ca o revigorare a ortodoxiei nu este posibila. Numeroasele obstacole care stau in calea acestei revigorari nu se datoreaza celor pacatosi, ci isi afla originea in ceea care pare a fi esenta Ortodoxiei: in primul rand - un fel de pietism incarcat de superstitii si dulcegarii, inaccesibil vreunei culturi. Un pietism ce are o dimensiune pagana si dilueaza ortodoxia intr-o religiozitate sentimentala. In al doilea rand - o tendinta gnostica a credintei, care a inceput ca o influenta elenistica si a devenit un intelectualism cartezian occidental. In al treilea rand - dualismul format de pietism si teologia intelectuala, care a inlocuit in viziunea crestina asupra lumii eshatologia ei primordiala. In al patrulea rand - cedarea ortodoxiei in fata nationalismului, cu aspectele-i pagane autoritare si negative. Aceasta combinatie este oferita drept "ortodoxie" si orice incercare de examinare a ei este condamnata imediat ca erezie. Nimic nu este mai periculos decat apararea fanatica a Ortodoxiei.
"Jurnalul parintelui Alexander Schmemann", Memoriu din 25 septembrie 1974, trad. Felicia Furdui, Alba Iulia 2004
Cărți,multe cărți.
