Cinci degete-n ochi

Din cuprins: - 1990 Revenire la Peles; - 1996 Cite nu spune omu' la un Beaujolais!; - 2000 ... Anonimul venetian; - 2004 Nero, pisici, michimausi; - 2005 Generatia cool-misto Pentru acei cititori care se vor intreba in ce masura jurnalul lui Val Gheorghiu este unul intim, raspunsul va veni chiar din primele rinduri, oferit de autorul insusi. Sub acest semn, al definirii fiecarei intentii, al permanentei descoperiri de noi sensuri in termeni, obiecte si gesturi obisnuite, sta intregul volum. Lumea lui Val Gheorghiu pare ea insasi pictata - in nici un caz creionata - incepind cu devoalarea, pentru privirile absente sau deloc atente ale trecatorilor, a simbolurilor comuniste aflate (inca) pe unele cladiri importante din Iasi, continuind cu memorabila intilnire cu Andrei Plesu - cu tot hazul situatiei -, analiza critica a filmului despre Van Gogh si incheind cu acele comparatii ce ii apar in minte autorului privind o veche fotografie cu Piata Unirii din Iasi, poza aflata pe unul dintre peretii atelierului sau. Iar peste toate acestea pare ca troneaza, impozant, imaginea castelului Peles, la care Maestrul se reintoarce, din timp in timp, pentru a-l explora intr-o noua lumina, din tot acest "puzzle" nelipsind oamenii, de toate felurile, ce misuna in jurul fostei resedinte regale. Nu va lasati indusi in eroare. Val Gheorghiu descrie cotidianul, dar cotidianul sau (in care Dionisie Vitcu il ura, in timp ce il picteaza), unul ce va capata culoare pe masura ce veti rasfoi paginile acestui jurnal. Nu e jurnal intim. De vreme ce sta sub semnul unei... convertiri. Una formala, fortind oarecum regimul textului de cotidian sa-si asume conditia... insemnarii memoriale, sa o mladieze in atare masura incit sa-si piarda din urgenta rubricii, pentru a cistiga in durata meditatiei. Am plecat de la convingerea ca - desi ancorate intr-o actualitate de neevitat - textele acestea au insemnat, iata, un segment de viata-mi, poate cel mai dramatic, avind in vedere neasteptata rasturnare ce l-a marcat, nu fara efecte rascolitoare in existenta zilnica. De ce, atunci, dispunerea textelor periodice intr-o cursivitate zilnica n-ar suna ca un jurnal? Fie el si intim. si probabil chiar asa suna. Val Gheorghiu