Ceata albastra

Daca arta este o Golgota care cere sacrificii, fiind un rezultat al patimilor parca fara capat, iar uneori al patimirii pe cruce, atunci si arta lui Gopo si filmul lui Carmazan se inscriu acestei definitii. Le leaga pe amandoua ideea rastignirii. Imaginea semnificativa in desenele lui Gopo este aceea a Omuletului rastignit pe o cruce de pelicula. Este imaginea martiriului artistic. Dupa cum imaginea semnificativa in film este aceea a rastignirii unui Iisus ? femeie, interpretat(a) de actrita Antoaneta Cojocaru, care joaca Golgota si moartea personajului, ca o autentica tragediana. Si viata lui Gopo a fost o Golgota, el se considera un nou Hristos, facand un gest de recuperare a grozaviilor Holocaustului, atat prin casatoria sa cu o fata violata de nazisti, dar si prin insasi opera lui artistica, de o complexitate tragica, pe care o putem recunoaste indeosebi prin desenele sale. Dar chiar veselia ce emana din creatia sa respecta parca indemnul Christic, ?bucurati-va si veseliti-va?, teoretizat de un Nicolae Steinhardt.Dintre regizorii din vechea garda, din generatia Daneliuc, sa zicem, dar ma gandesc si la ceilalti varstnici cat de cat activi dupa ?89, ca Nicolaescu, Pita, Saizescu, Blaier si pana la Nichitus sau Serban Marinescu, Ioan Carmazan a ramas singurul care tine pasul cu noul val, cu generatia tanara, careia ii da chiar lectii. Carmazan s-a adaptat mereu la pulsul ei, dovedind ca in aceasta meserie nu exista regizori batrani sau tineri, ci o atitudine novatoare, proaspata.