Casa mai multor primăveri

„În cei peste 40 de ani de când comunic îndeaproape cu lumea artistică de la noi, e pentru prima oară când mi se întâmplă să întâlnesc un tânăr autor – Alexandru Bordian, reţineți acest nume pe care Casa mai multor primăveri îl scoate în faţă – ce refuză să ia cărţi cu împrumut, căutând să-şi facă rost, numai el ştie cum, de cele trebuincioase. Nu că romancierul nostru ar trăi într-o autarhie literară, din contră – istoric de formaţie, scrisul pare să-i fi intrat în sânge abia odată cu lecturile de mare clasă (Mario Vargas Llosa, Henry Miller, Milan Kunde-ra ş.a.), pe care şi le-a apropriat au fur et â mesure „lucrându-şi grădina”, fără să meargă pe mâna niciunui maestru. Scriere alertă, cu personaje care mai de care mai excentrice prinse într-un soi de carusel narativ, dar şi parabolă a lumii ca vointă (de putere! căci „puterea este cel mai bun loc de putrezit”) şi reprezentare (caleidoscopică & de lanternă magică) conţinându-şi propria parodie; un cu totul altfel de roman cu moldovence („Aici stau moldovencele, tolănite pe saltele. Aici se doarme şi se pocneşte din degete.”) ca pentru a-i da cu tifla lui Houellebecq („la şi tu o moldoveancă…”); nu în ultimul rând, iată un domeniu proprietate privată bine conturat în inima căruia autorul a reuşit să înalţe o „casă somptuoasă” – Casa mai multor primăveri pe care scrie, „cu litere măşcate”: SI PARLA BORDIANO!” - Em. Galaicu-Păun