Cantemir. Inorogul in lavirinthul nestiintii

Furase o data o privire de pe fereastra, la o vreme cand il stia pe print in alta parte, dar teancul gros de foi era acoperit cu o scriere necunoscuta lui; nici macar greceste nu era, slove pe care Schlick le putea recunoaste, chiar daca nu le putea citi. Nu era el omul care sa-si piarda vremea cu catastife si scrieri necunoscute, asa ca n-ar fi stiut sa spuna ce il impinsese sa se catare pe pervaz si sa rasfoiasca prin teancul de foi. In marginea lor, din loc in loc erau zugravite cu trasaturi gingase si limpezi infatisari de vietati: o vidra ridicata in doua labe, un corb cu aripile larg deschise, un pardos fioros, un elefant cu trompa ridicata, o multime de pesti. Asadar, printul era un carturar, care se indeletnicea cu vietatile de pe pamant, din aer si din apa, isi zise Schlick, dandu-se jos de pe pervaz si pierzandu-si orice curiozitate fata de indeletnicirile printului. Dimitrie Cantemir (1673-1723), om de stat si prolific om de litere, a fost domn al Moldovei (martie-aprilie 1693 si 1710-1711) si una din cele mai stralucite figuri ale iluminismului european. Victoria austriaca asupra turcilor in batalia de la Zenta (1697) l-a incredintat ca Imperiul Otoman se afla in pragul declinului; ca atare, in razboiul ruso-turc din 1710-1711 a trecut de partea lui Petru cel Mare. In urma victoriei otomane in batalia de la Stanilesti (1711) s-a refugiat in Rusia, unde si-a petrecut tot restul vietii, ca apropiat si mai apoi senator al tarului. In exil si-a scris cea mai mare parte a operei: monumentala Istorie a Imperiului Otoman, care a ramas pana la mijlocul secolului al XIX-lea opera de referinta pe acest subiect in istoriografia europeana, Descrierea Moldovei, scrisa la cererea Academiei de Stiinte de la Berlin, al carei membru era, sau Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor. Vasta sa opera acopera domenii variate: a fost istoric si filosof, etnograf si lingvist, compozitor si muzicolog, dar si autorul celui dintai roman din literatura romana, Istoria ieroglifica. Vorbea si scria in unsprezece limbi si a fost unul din primii orientalisti europeni. Cu deosebire insemnat este tratatul sau de teorie a muzicii otomane, care cuprinde si piese muzicale traditionale si contemporane lui, pentru transcrierea carora a elaborat un sistem propriu de notare muzicala derivat din alfabetul arab, primul de acest fel din cultura otomana.