"Este greu sa ne imaginam cum ar putea functiona spiritul uman fara convingerea ca ceva ireductibil real exista in lume", scria Mircea Eliade in prefata uneia din cartile sale; ceva aflat dincolo de vicisitudinile vietii, de caracterul ei tranzitoriu si de fluxul haotic al lucrurilor si evenimentelor. "De aceea omul a cautat in toate vremurile nu doar puterea la nivel social, ci si Nemurirea, Infinitul, Transcendentul." Fiecare traditie spirituala si-a format propria imagine despre acest Transcendent si a cautat o Cale prin care sa acceada la el. In budism, el se numeste Nirvana, iar "Calea spre Nirvana" este Dharma, doctrina proclamata de Buddha...
In studiul budismului, cercetatorul apusean se confrunta frecvent cu termeni si doctrine care fie nu au avut niciodata echivalent in propria lui traditie spirituala fie, daca au avut, acesta a fost de mult uitat (cazul transmigratiei, metempsychosis). De multe ori insa, stranii cum par lucrurile la prima vedere, ele sunt totusi abordabile cu mijloace familiare gandirii apusene. Asa de pilda conceptul de karma, sau doctrina despre inexistenta sinelui.
Nirvana, in schimb, pune probleme de alta natura: un concept care se sustrage oricarei descrieri verbale este indigest pentru o gandire dependenta in cel mai inalt grad de limbaj. Istoria interpretarilor date Nirvanei de catre savantii europeni este, in buna masura, istoria tentativelor de a intelege ceva ce nu e menit a fi "inteles", ci realizat prin practica meditativa. Louis de la Vallée Poussin era perfect constient de aceasta, cand a spus ca "pentru un budist, important este nu sa stie ce este Nirvana, ci sa atinga Nirvana ", la fel cum "pentru crestin important nu este sa inteleaga natura lui Dumnezeu, ci sa se faca placut lui Dumnezeu".
Cărți,multe cărți.
