Diana a urcat un munte pe care nu ar fi visat sa urce si a vazut frumosul fara de care nu putea trai. Si-a luat fricile si nesigurantele in bagaj si le-a aruncat de pe varful muntelui. S-a intors din Uganda cu libertatea de trai pe deplin si cu dorinta de a iubi mai mult.
...Un scrasnit furios intre coltari si stanca marcheaza sfarsitul ghetarului. Am scapat! S-a terminat! Chiar s-a terminat. Ma uit cu atentie de-a lungul ultimelor stanci ce trebuia sa le catar. Sunt multe, sunt abrupte, sunt la 5000 m si, la cat de obosita sunt, puteau fi si la 1000 m, ca tot greu mi s-ar fi parut. Da, era de-a dreptul impresionant, dar nu era imposibil. Stiam ca voi incerca totul, ca-mi voi da toata silinta, ca voi scoate sufletul din mine si apoi voi incerca sa-l introduc la loc. Pentru moment nu ma gandesc ca va trebui sa le si cobor. Macar sa ajung eu sus, apoi vad eu ce fac.
Filimon e calm in fata mea, mergand cu mainile la piept. Ii este frig, simt asta. Are bratele puternice si picioarele subtiri si, la fiecare pas, se uita dupa mine. Ma incurajeaza si-mi spune: "O sa ajungi sus, Diana, incet, dar o sa ajungi!" Trag adanc aer in piept si incerc sa-mi controlez respiratia sacadata. Parca nu e chiar atat de greu. Mai fac un pas si imi dau seama ca e foarte greu. A scos untul din mine muntele asta. Nu mai pot! Vreau sa ma opresc aici. Vantul bate cu putere si ne scaldam intr-o mare de nori. Deodata, prin perdeaua alba se zareste pancarta cu Margherita Peak atat de bine stiuta de mine. Il vad pe A, ne luam in brate si mi-as dori ca timpul sa se opreasca in loc cateva zeci de secunde...
Cărți,multe cărți.
