Biserica: Indiferentismul religios, un destin implacabil al Bisericii sau o chemare la reinnoire

Indiferentismul religios constituie o buna ocazie de reflectie asupra tuturor componentelor credintei si de reinnoire a vietii comunitatii, si aceasta nu doar pentru a fi castigati mai multi credinciosi, ci pentru ca fiii indepartati ai Bisericii sa fie sprijiniti sa redescopere dimensiunea existentiala a mesajului propovaduit de poporul lui Dumnezeu. Crestinii trebuie sa se intrebe daca nu cumva prea des si de prea multa vreme Biserica pune inaintea provocarilor si formelor de exprimare a culturii concepte, rituri, formule liturgice rigide. Aceasta nu inseamna totusi ca nu este necesar sa se fereasca de compromisul facil fata de excesele mentalitatii actuale. In pastoratie, Biserica trebuie sa se preocupe sa trezeasca in masa indiferentilor intrebari profunde in raport cu stilurile de viata si mentalitatile dominante, mai ales sub aspectul pretinsei autosuficiente a lumii si indivizilor, care este generatoare de indiferentism religios dar si de atitudini dezumanizante, punand in joc chiar aspectul mantuirii. Forta reinnoirii crestinismului in contextul raspandirii indiferentismului religios ca fenomen de masa consta tocmai in viziunea sa asupra omului si a potentialului sau de speranta. Azi mai mult decat oricand, pastoratia ar trebui sa aiba in centrul sau ideea comuniunii, singurul veritabil remediu al indiferentismului la nivel spiritual si uman.