Beatrice. O iubire imposibila

Iubire imposibila sau acceptarea unei iluzii contrazise Citind Beatrice, O Iubire imposibila, de Virginia Buzdrug, iti pui intrebarea fireasca daca autoarea a avut in intentie sa scrie un roman, respectand conventiile prozodice, o poveste, pastrand trasaturile speciei, sau un jurnal intim, mergand pe o singura pista, aceea a confesiunii directe, in ipostaza de narator implicat, de personaj sau de martor. Dar in ce ipostaza ar fi aparut, Virginia Buzdrug detine un atu, acela al marturisirii directe a unei iluzii contrazise, eroina facand parte din stirpea celor care au vazut idei, dovedind ca omul, la orice varsta s-ar afla, traieste iubirea ca pe un fior adolescentin. Pe de alta parte, autoarea probeaza cu succes capcanele sufletului omenesc pe care niciun psihanalist nu le poate deslusi, oricate experimente ar aplica. Eroul Aidan, in mare parte, este un personaj in absentia, desi el este cel care declanseaza conflictul interior, nelinisti, framantari, deziluzii, dezamagiri si o infrangere devastatoare. Eroina isi construieste, din capul locului, un castel de nisip, zidit din convorbiri telefonice, alearga, asadar, dupa o himera, neputand lua decizia de a se desprinde de lumea laica si sa imbratiseze viata monahala care, poate, i-ar fi adus linistea si impacarea cu Dumnezeu. Dar se pare ca nu era pregatita nici pentru una, nici pentru alta, de vreme ce destinul ii joaca feste pentru ultima oara, facand-o sa intre in mrejele unei iubiri viclene. Betty gusta cu dorinte nebanuite din licoarea dulce-amara, intinsa cu siretenie de Aidan. Nu stim daca povestea de viata a lui Aidan este adevarata sau nu, dar, orice drama ar fi trait, la randul lui, ni se arata ca un Casanova, cu toate siretlicurile binecunoscute. Nebanuind ce se ascunde in sufletul lui, Betty se arunca intr-o iubire oarba, fara nicio ratiune, fara nicio cumpanire, dintr-un dor de a recupera parca ceea ce nu i-a fost dat. Traieste cu intensitate aceste momente, ca si cum ar fi ultimele, dupa care se trage cortina. Ea i se destainuie unei prietene: "Stii care este cea mai mare durere sufleteasca? Lipsa iubirii! ( te inchizi intr-o carapace si astepti sfarsitul) Din nevoia de iubire m-am indragostit de el si-l consideram universul meu". Eroina despica, fara succes, firul in patru, merge pe firul Ariadnei, incercand sa-si explice unde a gresit si de ce totul s-a naruit, ca si cum s-ar fi trezit dintr-un vis urat. Eroina, in starea de indragostire, refuza sa uite trairile, desi Aidan era de mult in bratele Jullyei. Ea asteapta cu infrigurare sa se consume si ultima picatura a paharului, amagindu-se cu luciditate ca s-ar putea s-o ia de la capat, pentru ca aceasta femeie nu accepta moartea sufletului, convinsa fiind ca fara iubire "esti ca si mort". Virginia Buzdrug ne ofera o disertatie bazata pe retorica unei iubiri imposibile, care este construita fara temelie, fara cunoastere, din vorbe goale, aruncate in convorbiri telefonice, intr-un joc de-a v-ati ascunselea. O poveste cvasirealista, cu coborari in trepte abisale, prin reflectare poliedrica, intrucat personajul Aidan are mai multe fete, dar niciuna nu i se reveleaza eroinei, decat iluzoriu, pasind pe carari alunecoase, nestatornice si efemere, cum este insasi viata, cum este insasi iubirea, cu anotimpuri care aluneca peste noi intr-o continua destramare. In opinia noastra, aceasta proza, oarecum poematica, poate constitui un exercitiu de stil pentru o constructie mai ampla, cu un esafod mai puternic, formand astfel un continut ideatic mai amplu si mai complex, caci Virginia Buzdrug probeaza calitati incontestabile de prozator care poate oricand sa-si exerseze condeiul de scriitor. - Elena Netcu