Eduard Dorneanu, in ciuda dublului, pentru poezie si proza, si evidentului talent cu care este inzestrat nu se bucura de reputatia pe care o merita. Nici macar faptul ca a publicat citeva volume de poezie si proza nu a ameliorat situatia. Chiar si eu l-am publicat, cu poezie si proza, in Timpul, numai pentru ca mi-a atras atentia asupra calitatii literaturii sale o prietena comuna, o poeta atenta si la creatiile altora, nu doar la ale sale. Da, talentul sau este chiar de calibrul 7,63, cum dovedeste si volumul ce poarta acest nume, pentru ca literatura este o arma superioara tuturor celorlalte, cu pistolul mitraliera in frunte! Este uimitor modul in care autorul reuseste sa ridice banalul vietii, ba chiar si al "vietii la tara" pina la granitele - adesea, dincolo de ele - magicului si miraculosului. Vorbind despre antologia Jurnalul apelor purpurii (Tracus Arte, 2012), Radu Voinescu scria in prefata: "Poeticitatea atroce a acestei carti o individualizeaza in peisajul nostru literar". Lucru pe care il pot scrie cu inima libera si in legatura cu aceasta noua aparitie. Ar mai trebui ca si critica literara sa devina atenta la individualitati, nu doar la fenomene de grup, de gregaritate literara. Autorului ii doresc si mult noroc, ca talent poarta cu carul prin viata asta, iar editurii sa dea o lovitura de calibrul 7,63...
Cărți,multe cărți.
