Marius Lazăr este lector universitar la Facultatea de Istorie și Filosofie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și director executiv al Centrului de Studii asupra Orientului Mijlociu și a Mediteranei, în cadrul aceleiași Facultăți. Predă cursuri de Relații Internaționale, Geopolitică regională, Istoria Orientului Mijlociu contemporan, și a efectuat stagii de cercetare și mobilități profesionale în Franța, Egipt, Maroc, Tunisia, Algeria, Liban, Iran, India. Încă de la formarea sa, în 1920, Irakul modern s-a aflat permanent în centrul interesului comunității internaționale, „copil teribil” al unui Orient Mijlociu traversat permanent de crize, conflicte, drame umane – dintre care nu puține au fost tocmai consecința politicilor interne sau regionale irakiene. După ce a fost, vreme de decenii, sub influența britanică, perioadă în care a cunoscut o viață politică și socială tulburentă, destinul Irakului se va schimba radical odată cu căderea violentă a monarhiei hașemite și cu instalarea Republicii, în 1958. În acei ani de apogeu ai Războiului Rece, impactul orientărilor naționaliste și anti-occidentale asumate de noile regimuri militare irakiene părea atât de destabilizator, la nivel regional și internațional, încât Allen Dulles, pe atunci director al CIA, ajungea chiar să numească Irakul drept „regiunea cea mai periculoasă a planetei”. Câțiva ani mai târziu, în deceniul al optulea, liderii ba’athiști de la Bagdad, naționalizând industria petrolieră, făcând alianță cu URSS și finanțând masiv înarmarea Irakului, dădeau deja frisoane regiunii prin ambițiile lor hegemonice în interiorul lumii arabe și prin susținerea cauzei palestiniene – mai ales a grupărilor radicale, utilizate, la concurență cu Siria, pentru a destabiliza Israelul, dar și statele rivale din Orientul Mijlociu. Instalat definitiv la putere, în 1979, Saddam Hussein va căpăta tot mai mult un renume negru, prin cultul „babilonian” al personalității sale și prin politicile represive de tip stalinist, dar îndeosebi prin cele două mari aventuri militare dezastruoase pentru țara sa, mai întâi războiul lung și sângeros împotriva Iranului, între 1980-1988, iar mai apoi invadarea și anexarea Kuweitului, în august 1990, de unde va fi expulzat, câteva luni mai târziu, de către o coaliție internațională, condusă glorios de către Statele Unite. În sfârșit, după 2003, tot Washington, în siajul undei de șoc provocate de atentatele de la 11 septembrie 2001, și sub stindardul noii strategii globale de „luptă împotriva terorismului”, a montat o campanie militară de schimbare a regimului ba’athist de la Bagdad, dar ale cărei consecințe s-au dovedit a fi catastrofale, atât pentru stabilitatea internă a țării, cât și pentru cea regională, până în zilele noastre.
Cărți,multe cărți.
