Aristocratia. Scurta istorie de la origini pana in prezent

William Doyle vorbeste, in acest captivant eseu, despre aparitia in Antichitate a ideii de aristocratie, despre evolutia ei in epoca medievala si despre descompunerea acestei clase sociale in ultimele doua veacuri. Miturile pe care aristocratii au cautat intotdeauna sa le cultive sunt contestate cu argumente solide, dezvaluindu-se in acelasi timp adevaratele surse ale durabilei lor puteri. Conceptia si comportamentul acestora au exercitat asupra societatii o influenta remarcabila, care, uneori, a imbracat forme surprinzatoare. Dar poate cea mai surprinzatoare a fost disparitia, pe durata ultimelor doua sute de ani, a secularei hegemonii nobiliare. Autorul acestei scurte istorii incearca sa explice de ce s-a intamplat acest lucru si mai ales ce anume a supravietuit din aristocratie pana in zilele noastre. Fragment din volumul "Aristocratia. Scurta istorie de la origini pana in prezent" de William Doyle: ?Domnia aristocratilor, oricat de solida, nu a trecut niciodata necontestata. Inceputurile Romei republicane au fost marcate de incercarile hotarate si, in final, reusite ale plebeilor de a pune capat monopolului patricienilor asupra puterii. Apoi, in anul 73 i.H., gladiatorul Spartacus a condus o rascoala a sclavilor care a amenintat pentru scurta vreme intreaga structura sociala a republicii romane, pana cand armata lui de sclavi a fost infranta de o forta militara coplesitoare. Aceasta a fost soarta celor mai multe rebeliuni populare de-a lungul istoriei, dar, inainte de infringerea lor finala, rebelii s-au razbunat adesea in mod crunt pe stapanii lor. Salbaticia revoltei taranesti din Franta de la 1358 a dat un nume de temut oricarei razmerite ulterioare: jacqueria. Revolta taranilor englezi de la 1381 a fost mult mai putin singeroasa, dar rebelii au marsaluit sub lozinca de rau augur: Cind Adam sapa Eva torcea, Gentlemanul cine era? Amintirea ei a ingrozit secole intregi clasele dominante. In Germania, ?Razboiul taranesc" care a cuprins multe principate intre 1524 si 1526 a avut acelasi efect, Si pe drept cuvant. Multe dintre cele mai presante nemultumiri ale rebelilor erau legate de impozitele pretinse de proprietarii de pamant, iar multe proprietati nobiliare au fost distruse. Dar chiar si acesta a palit in comparatie cu ultima fraza a marii revolte a lui Pugaciov de la 1774 din Rusia. Inspirati de exemplul cazacilor, care se impotriveau autoritatii centrale, serbii de pe Volga i-au atacat violent pe nobilii care, in deceniile precedente, isi sporisera puterea si crescusera impozitele. Indemnati de Pugaciov sa-si masacreze stapanii si sa puna mana pe proprietatile lor, taranii razvratiti au spanzurat mii de nobili si le-au devastat proprietatile. Alte mii au fugit de groaza. Un razvratit i-a spus unui tanar nobil capturat: ?Timpul vostru a trecut." Va mai trece un secol si jumatate pina cand trupele regulate aveau sa restabileasca ordinea. Represaliile care au urmat au fost si mai cumplite. Zece ani mai tarziu, povestea s-a repetat taranii din Transilvania au omorat 3000 de nobili. Lucrurile s-au schimbat abia la sfarsitul acelui deceniu, in Franta. Foarte putini nobili au fost ucisi, desi multi au fost ingroziti, in revoltele taranesti care au cuprins provinciile franceze in primavara si vara lui 1789. Insa instrumentele si simbolurile puterii nobilare, fortificatii, porumbare si chiar giruete heraldice, au fost in mod sistematic vizate si, de data aceasra, n-a existat nicio armata, ba chiar niciun guvern care sa conduca o armata pentru a reprima revoltele. In schimb, nou-constituita Adunare Nationala a ales sa-i potoleasca pe razvratiti decretand abolirea a ceea ce ei numeau feudalism ? toate drepturile si impozitele datorate proprietarilor de pamant, mostenire din Evul Mediu. Astfel a inceput un sir de evenimente care, in mai putin de un an, aveau sa culmineze cu decretarea abolirii nobilimii insesi de catre Adunarea Nationala. Taranii francezi razvratiti in 1789 nu cerusera insa acest lucru. Nici majoritatea participantilor la revoltele izbucnite mai inainte in alte parti. Nici chiar rebelii care ii macelarisera pe nobili nu intrezarisera posibilitatea unei lumi fara stapini. Ce i-a infuriat nu era autoritatea proprietarilor de pamant ca atare, ci folosirea ei abuziva; i-au infuriat nobilii care nu se purtau cum ar fi trebuit, care percepeau rente exorbitante, care schimbau natura impozitelor, care emiteau pretentii noi, neobisnuite, care le incredintau unor mijlocitori profitori toata autoritatea, care isi neglijau indatorirea de a avea grija de arendasii, vasalii sau serbii lor."