Chiar şi atunci când tirania pare să domine o lume pustiită, cauza libertăţii se cere apărată, donquijotesc. Sacrificiul democratic este cel care redă vieţii demnitatea pe care servitutea etatică i-o răpise. Rezistenţa este, reluând pe N. Carandino, prima condiţie a libertăţii. Într-un moment în care democraţia românească pare să alunece într-un derizoriu mediatic, argumentele epocii 1938–1947 aduc în actualitate dicţiunea ideilor. Regimul libertăţii nu este doar unicul ce oferă şansa limitării puterii, ci este unicul în acord cu substanţa umanului însuşi. Căci naţiunea nu este o reunire de sclavi decerebraţi, ci o însumare de cetăţeni care au în fibra lor ataşamentul faţă de un set de valori centrat pe moderaţie, autonomie intelectuală şi efort de solidarizare comunitar. Iuliu Maniu, N. Carandino, Mihail Fărcăşanu şi Grigore T. Popa sunt departe de a fi repere intelectuale datate, irelevante din unghiul actualităţii. Recitirea lor este inseparabilă de revizitarea momentelor în care opţiunea dintre democraţia constituţională şi tiranie a fost oferită, tranşant. Istoria ideilor devine o pedagogie a libertăţii.
Cărți,multe cărți.
