Aminta

Tasso povesteste cu simplitate si cu cel mai inalt lirism despre nasterea si evolutia sentimentului dragostei la doi tineri, Aminta si Silvia, care in timp invata sa iubeasca si la randul lor sa fie iubiti. Pe fundal sunt plasate contradictiile fiintei omenesti aflate in eterna cautare a unui echilibru, precum si relativitatea oricarei experiente si a oricarui punct de vedere; toate acestea pot fi depasite numai de catre acela care, constient fiind de nesiguranta vietii, isi transforma existenta intr-o goana autentica si pasionata in cautarea adevarului. Aminta istoriseste despre iubiri care implica trupul si sufletul, fiind o poveste care invita la relativizarea oricarei judecati si la citirea fiecarui concept mai intai in semnificatia sa primara si mai apoi rasturnata. Dar ceea ce este sigur si ceea ce ramane din Aminta este mai ales elogiul dragostei, singura nevoie fundamentala, primara, de care nu se poate lipsi nici o fiinta omeneasca; singura capabila sa scurteze distantele, sa anuleze diferentele, sa anuleze limitele omenesti. O dragoste aleasa, care presupune poezie si se exprima prin poezie, departe de vulgaritate si de stereotipuri, departe de certitudinile linistitoare.