Amfiloh

Se impletesc in aceasta proza elemente care tin de un plan strict referential cu elemente de fictiune si de improvizatie romantioasa, in pagini usor eteroclite, dar de un eteroclitism care nu dauneaza numaidecit, ci dimpotriva, dand o anume savoare lecturii. Timpul, inteles ca si cum s-ar ortografia cu majuscula, devine personaj, mai mult chiar este un erou pozitiv, el fiind acela care individualizeaza si innobileaza zona, in curgerea sa implacabila, delimitata de intamplari de multe ori terifiante, supuse canonului povestirii... Paginile sunt scrise cu o anumita placere a relatarii, a cautarii elementelor care sa suscite interes, se deruleaza conform unui scenariu atent gandit, uneori cu accente apropiate de specificul reportajului, denota o anumita dimensiune epica si calitatile de bun observator si analist care se arata a fi Bureriu. Sunt si unele improprietati de limbaj, mai degraba nestilizari acceptate, care vin din acea dorinta a relaxarii textului spre o mai spontana si fireasca relatare. O carte care se citeste cu placerea celui care re-descopera sau descopera o lume si pentru a evidentia principala reusita a cartii, notam impletirea fireasca dintre real si imaginar, in folosul artei. - Constantin Dram, Convorbiri literare 5/1997