Realismul lui Rebreanu nu este dezminţit nici de romanul Amândoi, care tratează o problema criminalistă ce tinde spre atmosfera dostoievskiană. Aceeaşi distanţă care exista între ţăranii lui Rebreanu din Răscoala si demonii lui Dostoievski din Posedaţii se menţine şi între Solomia din Amândoi şi Raskolnikov din Crimă și pedeapsă. [...] Din cercetările procurorului, nu se vede cine e criminalul. Nici unul din personajele romanului nu e pregătit pentru crimă. Faptele sunt redate numai în aspectele lor exterioare, n-au nici un suport sufletesc, încât mărturisirea vinovatei n-are nici o explicaţie. Ea n-a ucis din cauza unei zdruncinări mintale, nu e deci un criminal înnăscut sau nebun, ci, ca oricare exemplar al mulţimei din opera scriitorului, a ucis pentru că n-a cugetat, este deci tipul criminalului ocazional. Remuşcările ei nu se datoresc unor chinuri psihice, ci faptului că a săvârşit un act de care nu şi-a dat seama. Înspăimântarea, îndoielile, toate frământările care duc la sinuciderea ei, nu sunt prinse în cauzalitatea lor, n-au nimic din componentele psihologice criminaliste, încât întreaga construcţie a romanului se sprijină pe suportul comun al psihologiei normale. [...] EUGEN TODORAN
Cărți,multe cărți.
