Pe 12 decembrie 1941, nava Struma parasea Portul Constanta. La bordul ei se aflau aproape opt sute de evrei romani, visand la o viata mai buna, la un destin in siguranta. Plecau spre Palestina. Din cauza situatiei politice din acele vremuri si a presiunilor britanice, nava este tinuta in loc timp de 10 saptamani in Istanbul. Pe 23 februarie, 1942, seara, navei Struma i se taie ancora si este tractata in afara portului, la circa 10 kilometri de coasta. Cei opt sute de evrei romani raman abandonati in mijlocul apelor tot restul noptii, ca apoi, in dimineata urmatoare, sa fie trimisa o torpila ce ii loveste din plin, scufundand vasul Struma ca si cand nici nu ar fi fost. Doar un tanar supravietuieste tragediei, un baiat de optsprezece ani, cu numele de David Stoliar, singurul care ajunge mai tarziu in America. Acest roman nu este despre Struma, nu este nici macar despre acele sute de suflete inocente ce isi cautau salvarea in alta tara, pe alte meleaguri. Aceasta carte este despre mine si cautarile mele, despre personaje ce insumeaza intrebari ce vor ramane fara de raspuns, asemeni vasului Struma ce se leagana dezolat in brate inspumate. Anton Cehov, prozator si dramaturg rus, a spus ca un scriitor isi „cuibareste minciunile” in inceputul si sfarsitul povestii abia scrise, dar daca tai inceputul si sfarsitul, daca il azvarli la o parte, doar atunci poti gasi adevarul, doar atunci afli omul de dupa condei. Acolo ma ascund eu, ca in gaura de iepure a lui Alice, intre dilemele propriilor personaje fictive, intre emotii si bucurii trecatoare. Acolo imi tainuiesc esenta.
Cărți,multe cărți.
