Lucian Raicu (1934-2006) este unul dintre cei mai importanţi critici literari români postbelici. Din 1986 s-a stabilit împreună cu soţia sa, scriitoarea Sonia Larian (1931-2016), la Paris, unde a colaborat cu cronici la Radio France Internationale. Scrieri: Liviu Rebreanu (1967), Structuri literare (1973), Gogol sau fantasticul banalităţii (1974; Avec Gogol, Lausanne, 1992), Critica - formă de viaţă (1976), Nicolae Labiș (1977), Practica scrisului și experienţa lecturii (1978), Reflecţii asupra spiritului creator (1979), Printre contemporani (1980), Calea de acces (1982), Fragmente de timp (1984), Scene din romanul literaturii (1985), Journal en miettes cu Eugène Ionesco (1993), Scene, reflecţii, fragmente (1994). Postum a fost publicată antologia O sută de scrisori din Paris (2010).„Principala calitate a lui Lucian Raicu, pe care o posedă într-un grad excepţional și care ar putea fi definită prin cuvintele inteligenţă, capacitate analitică, perspicacitate, determină nu numai întreaga structură a criticii sale, ci și obiectul și finalitatea ei. Instrumentul își creează, în acest caz, domeniul asupra căruia se exercită un spaţiu de pătrundere nelimitat. Din care suprafeţele sînt, bineînţeles, excluse. Pentru criticul preocupat întotdeauna doar de partea ascunsă, mai greu accesibilă a operei, o cantonare, fie și de moment, în locul comun sau într-un plan al evidenţei devine insuportabilă. (...) O altă calitate de prim ordin a criticii lui Lucian Raicu este marea disponibilitate a expresiei. Criticul are nu numai serii de idei, ci și serii de cuvinte, gata în orice moment să le „îmbrace" pe cele dintîi, fără nici o urmă de crispare, cu o ușurinţă ce ţine de har, de talent, în fraze precise, limpezi, cursive, „rotunde". Stilul, deși „sec", place, are un farmec al său, specific, ce ţine probabil de modul „ascuţit" al rostirii, de proprietatea termenilor, de adecvarea netrudnică a expresiei." - Valeriu Cristea
Cărți,multe cărți.
