Viata si destin (doua volume), una dintre capodoperele literaturii ruse si universale, este o carte cu o istorie iesita din comun. Fara a se lasa descurajat de dificultatile intimpinate la publicarea romanului anterior, Pentru o cauza dreapta, Grossman a inceput lucrul la proiectata continuare a acestuia, Viata si destin, in 1952. Opt ani mai tirziu, l-a propus spre publicare, dar in 1961 KGB-ul a confiscat manuscrisele, copiile la indigo si notitele romanului, sub pretextul ca era mai subversiv chiar decit Doctor Jivago al lui Pasternak. Actiunea cartii se desfasoara pe fundalul bataliei de la Stalingrad, dar ramificatiile ei cuprind intreaga Rusie, de la cotul Donului pina in lagarele Gulagului, conturind fizionomia unei epoci dramatice si infatisind destine memorabile. Pe linga criticile la adresa sistemului totalitar, anumite aspecte ale romanului sugereaza o strinsa analogie intre nazismul german si comunismul sovietic. Salvat ca prin minune, un exemplar microfilmat al cartii a ajuns in Elvetia, aparind in 1980. In Rusia, o prima editie, trunchiata, a fost publicata in 1988, un an mai tirziu iesind de sub tipar si versiunea definitiva a cartii.
Unul dintre cele mai indraznete acte de condamnare a sistemului sovietic din cite s-au scris vreodata. ? The Wall Street Journal
Fragment din carte:
"Dupa incendiul de la rezervoarele de petrol, general-colonelul Eriomenko si-a pus in gind sa-l viziteze pe Ciuikov la Stalingrad.
Aceasta calatorie periculoasa nu avea nici un sens practic. Totusi, necesitatea ei sub raport sufletesc, omenesc era mare, si Eriomenko a pierdut trei zile tot asteptind trecerea peste fluviu.
Peretii albi ai adapostului din Krasnii Sad sugerau calmul, umbra merilor in timpul plimbarilor de dimineata ale comandantului frontului era placuta, insa tunetul indepartat si focul Stalingradului se imbinau cu fosnetul frunzisului si cu tinguirea trestiilor, iar in aceasta ingemanare era ceva apasator, cu neputinta de redat, incit marele comandant, cind iesea sa-si faca plimbarile matinale, gifiia si injura de mama.
In aceasta dimineata, Eriomenko i-a comunicat lui Zaharov hotarirea sa de a se deplasa la Stalingrad si i-a ordonat sa preia el comanda.
I-a spus citeva vorbe glumete ospataritei care tocmai intindea fata de masa pentru micul dejun, i-a permis lochitorului sefului de stat-major sa pi ce pentru doua zile la Saratov cu avionul, a dat ascultare rugamintii generalului Trufanov, comandantul uneia dintre armatele din stepa, si i-a promis sa bombardeze putintel puternicul nod de artilerie al romanilor. ?Bine, bine, am sa-ti dau ceva avioane cu raza mare de actiune", a zis el.
Aghiotantli isi dadeau cu presupusul care sa fie sursa bunei dispozitii a marelui comandant. Ceva vesti bune de la Ciuikov? Vreo convorbire de bun augur prin I.F.? Vreo scrisoare de acasa?
Dar toate vestile acestea, ca si altele asemenea, de obicei nu-i ocoleau pe aghiotanti - Moscova nu-l chemase la telefon pe comandant, iar vestile de la Ciuikov nu erau dintre cele bune.
Dupa micul dejun, general-colonelul si-a imbracat pufoaica si a plecat la plimbare. La vreo zece metri de el pasea aghiotantul Parhomenko. Ca de obicei, comandantul mergea fara graba, in citeva rinduri si-a scarpinat un sold si se uita din cind in cind spre Volga."
Cărți,multe cărți.
