Viata de imprumut

Iesira din incapere si fara sa spuna nimic urcara panta cimitirului. Se oprira in fata monumentului si ingenuncheara. Lumanarile inca ardeau. Citeau numele inscrise pe placa din marmura neagra. Shaul Schwartz, Sara Schwartz, Beniamin si Eli Schwartz. Clopotul bisericii comprima vazduhul cu dangatul lui greu. Orele pentru ei se numarau de-acum altfel. Un timp nou, ca un inceput, se scurgea in clepsidra vremii. Urcara cele cateva trepte si-si pusera palmele peste numele parintilor. Isi lipira fruntile de piatra rece. - Shalom! murmurara pentru prima data in viata. - Shalom! le raspunse ecoul mintii si pacea le cuprinse fiintele. Vazduhul vibra imperceptibil in ziua calda de vara. - Frate, rosti Ben, s-o luam de la capat! - Frate, inceputul l-am facut azi... Fragment din cartea "Viata de imprumut" de Doru Munteanu: "- Sara, mi-e frica. Ma tem pentru noi si copiii nostri. Simt ca pericolul se apropie de casa noastra ca un animal de prada, care sta la panda, sticlindu-si ochii hulpavi, ranjind din coltii hrapareti. ― Ce s-a intamplat, Shaul? Nu te-am vazut niciodata asa speriat. Barbatul se lasa molatec, fara vlaga, pe scaun, sprjinindu-si coatele pe masa si afundandu-si capul in palme. Sara se aseza vizavi, intinzandu-si mainile spre el. Ar fi vrut sa-i stranga degetele subtiri si nervoase, intr-un gest de imbarbatare. De multe ori stateau asa, in aceasta imperechere epidermica, privindu-se in ochi cu speranta si incredere, gasindu-si in aceasta comuniune muta linistea si siguranta. „Mai existi, mai jidane? N-ai plecat, nici n-ai murit? Nu ti-a venit sorocul?”. Asa mi-a spus Atilla Varodi, trecand pe langa mine ca si cand nu m-ar fi vazut, aruncandu-mi din mers vorbele astea urate. Veneam de la bacanie. L-am zarit de departe si cand am ajuns in fata lui, l-am salutat respectuos. „Buna ziua! Jo napot, domnule Varodi!“, i-am zis eu in romana si ungureste, si chiar am vrut sa mai adaug ceva de convenienta, dar el mi-a taiat-o scurt. A sunat ca o amenintare. Nu s-a oprit, si-a incrucisat mainile in forma de cruce, ca si cand ar fi decretat: „Gata, s-a terminat! O sa-ti punem si tie cruce!“. Am ramas descumpanit in mijlocul strazii si m-am simtit dintr-odata singur si in mare primejdie. Isi ridica sovaitor capul. Ochii ii erau impaienjeniti de lacrimi. - Shaul, pe lumea asta sunt si oameni rai, incerca sa-l linisteasca Sara, dar inima i se stranse ca intr-un ghem de crabi. Din camera cealalta se auzi scancetul unuia dintre copii. - Asta e Ben, spuse Sara. Imediat se va trezi si Eli. Le e foame, dar Ben e primul si da semnalul. Shaul iesi in curte. Simtea nevoia sa respire aer curat, sa-si limpezeasca gandurile, sa-si alunge spaima care-i cuprinsese fiinta. Frica se cuibarise in el ca un vierme care se aciuieste parsiv intr-un mar sanatos. Nu era spaimos, nu se considera un las, un nevolnic, dar, de mic copil, o senzatie de insecuritate il asedia periodic, in momente de cumpana."