Eu aveam paisprezece ani si ma nascusem in acest cartier. Stramosii mei din partea mamei, cateva generatii, au locuit acolo, intr-o casa cocotata in varful Dealului Arsenalului, pe strada Cazarmii, de unde dominam cu privirea o buna parte din Capitala. Imi placea mult acest cartier! Pe langa faptul ca eram mai aproape de cer decat restul bucurestenilor, era un cartier linistit, inundat de verdeata, oras si sat in acelasi timp. Oras, pentru ca avea multe case inalte si frumoase, demne de orice alt cartier al Capitalei, majoritatea opere ale unor arhitecti anonimi, profesionisti sau amatori, dar si altele mai urate si jerpelite, caracteristice mahalalelor din orice oras, construite de sacagii, carutasi, vizitii, cizmari, croitori, fierari si caramidari, cei care formau, la inceput de secol, majoritatea locuitorilor cartierului. Casa logofatului Stefan Nestor, de pe strada cu acelasi nume, se numara printre cele mai vechi din Bucuresti. Cartierul avea strazi pietruite, canalizare, lumina electrica, trei manastiri, zece biserici, opt scoli, un teatru, un muzeu, fabrici si fabricute, ateliere mestesugaresti, o multime de pravalii, un stadion, doua stranduri, doua foste cazarmi si un fost arsenal militar, de la care i se tragea numele dealului. Cu alte cuvinte, avea de toate. Sat, pentru ca multe case aveau curti si gradini cu pomi fructiferi si vita de vie, cu caini care te latrau cand treceai prin dreptul lor, cu gaini care cotcodaceau dupa ce depuneau cate un ou in cuibare si cu cocosi care dadeau ora exacta.
Cărți,multe cărți.
