Când îl remarcă, Mihai vru să strige, dar nu apucă deoarece profesorul se repezi la gâtul lui cu amândouă mâinile. — Ți-am spus să nu te pui cu mine. Dar tu te crezi vreun deștept. Ești un nimeni și așa o să rămâi. Strânsoarea din jurul gâtului îl făcea pe Mihai să nu mai poată respira. Încercă să desfacă degetele ce îl sufocau, dar nu reuși. Întinse mâinile ude către fața profesorului în speranța de a ajunge la ochii ieșiți din orbite ai acestuia. Nu putu decât să îl zgârie pe obraji, moment în care simți cum îl cuprinde o moleșeală. Fața, ce i se înroșise în momentul strânsorii, se învinețea încet. Închise ochii. Se mai zbătu cu ultimele sforțări. Simți cum strânsoarea slăbește și dispare. Crezu că asta trebuie să fie senzația celor care mor sufocați. Un șuvoi de aer îi invadă gâtul și plămânii. Trase aer cu putere și tuși de durere.
Cărți,multe cărți.
