Tovarasi de camera. Doctorand in Bucuresti

Tovarasi de camera. doctorand in Bucuresti este partea a treia a rockmanului Tovarasi de camera de Mihail Vakulovski. Hai, personajul principal, isi continua aventurile existentiale de data aceasta in Bucuresti. Fragment: "Am ajuns la Universitate, la Facultatea de Litere, dupa ce-am urcat scarile alea de metrou ca-n filmul lui Liviu Ciulei, facut dupa „Prea tirziu”, carte pe care mi-a cumparat-o tata din libraria Uniunii Scriitorilor, de la Chisinau, am intrat la secretariat, secretara a zis sa ma duc la decan, sa-l astept, ca trebuie sa vina. Decanul a zis sa ma duc la rectorat, ca la ei nu e nici o informatie despre mine. Rectorul a zis sa ma duc la prorector, prorectorul – sa ma duc la Ministerul Invatamintului. La Ministerul Invatamintului mi-au spus sa vin miine, ca e cam tirziu. In autobuz o femeie imbracata cu stil si destul de frumos, as fi putut sa pariez ca e profesoara, tipa incontinuu: „Nebuno!”, a urlat „Nebuno! Nebuno! Nebuno!” de sute de ori, „Imi sari in spate, nebuno?”, „Femei de bulevard si toate nebune din Constanta!”, „Eu vi-s politia, va omor, nebunelor care sinteti!” Ma cam zaibisem, cheltuisem si o groaza de bani pe troleibuze si metrouri, ma dureau si picioarele, talpile, ca de la rectorat la minister nu prea ai cum sa ajungi doar cu metroul-troleibuzul-autobuzul, apoi mai aveam si geanta, aveam si altele pe cap, iar Ana nu mai era la fel de vorbareata ca-n Chisinau... Asfaltul din Bucuresti e mai zgrunturos decit cel chisinauian, iar functionarii – mult mai nesuferiti, mai nesimtiti, cum zic ei, daca nu le duci ceva, macar o ciocolata, un cartus de tigari sau o cutie de cafea. Iar daca afla ca esti basa – iti cer bomboane Bucuria si vinuri moldovenesti. Si acum ce fac? Nu doar ca n-am loc la camin, dar nici nu stiu daca sint sau nu „pe lista”. Asa te obisnuiesc astia sa vrei sa fii... pe lista... Ana a zis sa merg la ea, ca sta in apartamentul unui unchi, care s-a insurat cu sora mamei ei si s-a mutat intr-un sat, lasindu-i ei apartamentul. Dupa vreo ora de mers, cu autobuzul, de la Rosetti, apoi de la Iancului cu tramvaiul 34, am ajuns intr-o piata plina de tate si tuciurii, care asa se si numea, Piata Sudului, apoi am mai mers vreo 10-15 minute pe jos si-am ajuns la un bloc jerpelit, care se marginea c-un cimp cit vedeai cu ochii, iar la intrare baietii scuipau coji de seminte, fumau si te mincau din ochi, stind gramada in fata usii, asteptind sa-i rogi sa se dea intr-o parte ca sa poti inainta. „Vere, ai o tigare?” – „Nu fumez”, si mi-am facut loc cu umarul printre ei. La Chisinau asa ceva e de neinchipuit. Acolo sint rockerii care se bat cu metalistii, care, de fapt, sint tot rockeri, doar ca mai duri, si luptele lor mi s-au parut mereu ciudate, cum sa se bata rockerii cu rockerii? Hip-hop-istii cu raperii? Si erau si gopnicii, care-i bateau si pe rockeri, si pe metalisti, si pe hip-hop-isti, si pe raperi, si pe menti, si pe ceilalti. Mai exista mafie, „hotii in lege” si racketii, dar astia sint cu totul altceva. Poate ca baietii de cartier ar avea, totusi, ceva sanse, dar nici asa ceva nu exista la Chisinau, pe cind la Bucuresti nu-ti dau pace sa respiri... baietii de bloc, de scara a blocului. Aici nu exista bloc care sa nu aiba baietii lui si nu exista om care sa nu aiba istorii cu baietii de la bloc."