Asta tine de dragoste: a privi la om si a vedea in el o frumusete de nerapit, iar totodata a te ingrozi de ceea ce viata a facut din el, a savarsit asupra lui. Dragostea este tocmai extrema suferinta, durere pentru ca omul e nedesavarsit si totodata minunarea pentru ca el este atat de uluitor, irepetabil de frumos. si iata, daca privesti macar o data la om in felul acesta, poti sa il indragesti in pofida a tot ce le sare in ochi altora. Cat de des nu se intampla ca celui indragostit sa i se spuna: „ce ai gasit la el? ce ai gasit la ea?” – si omul da raspunsul absolut delirant: „dar nu vezi ce minunata este, ce frumos este?..” si se dovedeste ca, da, asa si este, omul cu pricina e minunat, pentru ca cel care iubeste vede doar ranile. De lucrul acesta, iata, e foarte important sa nu uitam. Este extrem de important sa ne amintim ca dragostea este realista pana la capat, ca ea il cuprinde in intregime pe om si ca ea vede, ea este vazatoare, insa in loc sa osandeasca, in loc sa se lepede de om, ea plange pentru schilodirea lui si este gata sa isi dea viata pentru ca tot ce-i bolnav, tot ce-i stricat sa fie indreptat si tamaduit. Asta este ceea ce se numeste atitudinea „cu intreaga intelepciune” fata de om, acesta este adevaratul principiu al dragostei, cea dintai viziune serioasa. (Mitropolitul Antonie)
Cărți,multe cărți.
