Iti amintesti? Ce frumos era. Totul era atat de frumos. Tu si eu – pe poteca. La adapostul copacilor. Eu inainte, tu in urma mea. Lumina atunci cand ajungeam, razele soarelui rasfirandu-se in iarba. Descuiam, intram. Vedeam ca totul e in regula, toate erau la locul lor. Ca nimeni nu calcase pe acolo. Stateam pe treptele casei, casa noastra, doar a noastra. O bere in rucsac, inca aproape rece. Gateam in bucataria mica improvizata. O masa luata mai mult in joaca. Iti amintesti cat de frumos era? Ne cuibaream pe canapea, ne inghesuiam ca sa ne incalzim. Un iz usor de mucegai. Dar in special molid, pin. Muschi si iarba-neagra. Pamantul argilos. Mireasma sa. Tantarul care avea sa vina, sa bazaie pe la urechile noastre. Voiai sa te ridici, sa-l lovesti si sa-l strivesti. Imi venea sa rad, dar nu tare. Si ma trezeam in dimineata urmatoare cu o muscatura pe obraz si una pe brat. Imi amintesc de senzatia de mancarime. O mica umflatura rosie pe pielea alba a antebratului. Atat de sidefie era pielea mea. O adorai, iti amintesti? Ma acopereai cu saruturi, ma tineai strans. Atat de strans. Si cum s-a dus totul. Ar trebui sa ma vezi acum. - Kari Fredrikke Brænne, Sub umbrele adanci
Cărți,multe cărți.
