Patru prieteni au plecat la pădure. Trei dintre ei, cei mai mari, poate adulți, știu exact ce vor: să prindă o pasăre. Au luat cu ei plase și o colivie. Sunt foarte bine pregătiți și au un plan... Cel mai mic, poate copil, nu are și el o plasă de prins păsări, colivia e prea mare ca s-o poată ține și mai rămâne și în urma celorlalți care merg grăbiți și nu pierd vremea - pentru că au un plan... Trebuie neapărat să prindă pasărea. De ce? Nu se știe. Sunt multe lucruri pe care oamenii mari le fac fără să dea vreo explicație. Dar cel mai mic nici nu se gândește la asta. El nu-și poate stăpâni impulsul de a spune prietenos păsării „Salut, puiuț!” și de a zădărnici în repetate rânduri și în moduri din ce în ce mai amuzante tentativele celor mari. Oare cel mai mic nu e de fapt cel mai înțelept? S-a obținut vreodată ceva durabil cu forța? Prietenia e mult mai puternică, ne învață această poveste (cu paginile cartonate integral și cu colțuri rotunjite) pentru care autorul a ales ca motto cunoscutele cuvinte ale lui Albert Einstein: „Pacea nu poate fi păstrată cu forța, ci numai prin bună înțelegere.”
Cărți,multe cărți.
