Simtirea iubirii dumnezeiesti

Cartea de fata este cea mai tulburatoare marturie a unui monah contemporan despre vederea lui Dumnezeu, despre iubirea dintre el si Dumnezeu, despre simtirea sensibila a iubirii dumnezeiesti. Prin aceasta lucrare, Cuviosul Iosif Isihastul se adauga celor mai mari exegeti ai iubirii dumnezeiesti din toate timpurile: Sfantul Apostol Pavel, Sfantul Ioan Evanghelistul,Sfantul Ioan Gura de Aur, Sfantul Maxim Marturisitorul, Sfantul Simeon Noul Teolog, Sfantul Grigorie Palama... Gheron Iosif a atins varful si plinatatea existentei, a trait unirea cu Dumnezeu in iubirea dumnezeiasca. Impartasirea de iubirea dumnezeiasca ii este cheia deslusirii si vederii sensului ultim al existentei, al vietii de aici si de dincolo. Este un inflacarat, un indragostit de Dumnezeu. Arde continuu, aprins de simtirea iubirii dumnezeiesti si de dorinta de a impartasi si celorlalti calea care duce la aceasta. Din ceata numeroasa a Parintilor contemporani, Cuviosul Iosif Isihastul se desprinde ca cel mai entuziast martor al iubirii dumnezeiesti. Forta marturie lui este de nestavilit. Te cuceresc fara drept de apel cuvintele lui: „Si umbrit de dumnezeiescul nor, in stalpul de foc al Iubirii, in intregime foc si el facandu-se si neputand mai mult sa duca, striga lucrarea dumnezeiasca a Iubirii catre izvorul Iubirii si zice inlauntrul buzelor celor dumnezeiesti: „Cine ma poate desparti de dulcea Iubire a lui Iisus?” Si mai mult, respirand adierea – fie in trup fie in afara trupului, Dumnezeu stie, fie in coliba, fie afara in vazduh, Dumnezeu stie –, numai aceasta stie cel care a vazut, ca facandu-se intru totul foc impreuna cu focul si varsand lacrimi de iubire, striga cu minunare si uimire: „Inceteaza, Iubire dulce, apele Harului Tau, ca incheieturile madularelor mele s-au destramat.” Si acestea zicand, respirand aerul Duhului, cu mireasma lui minunata si de negrait, inceteaza simturile, nemaifiind deloc incapatoare lucrarea trupeasca. Si fiind in intregime prizonier inchis in tacere, se minuneaza numai de bogatia slavei lui Dumnezeu, pana cand va trece norul.” Cea mai mare parte din scrisorile din acest volum sunt adresate unor rudenii dupa trup: o nepoata dupa sora care va deveni monahie, fratele acesteia si mama lor, sora parintelui. Stradania Cuviosului Iosif de a-i aduce pe cei trei la trairea celor dumnezeiesti este neobosita. Paradoxal, rezultatele acestei stradanii nu sunt spectaculoase. Nepotul, pe care si-l dorea calugar si ucenic apropiat, s-a casatorit si a devenit un teolog respectabil. Nepoata calugarita a plecat din prima ei manastire si a intemeiat o alta, unde a ajuns stareta. Gheron Iosif insusi are frecvent mustrarea ca investeste prea multa atentie in rudeniile dupa trup, de care ar fi trebuit sa se lepede pentru Hristos, dar isi face curaj si continua cu gandul ca grija lui pentru rudenii este una exclusiv duhovniceasca. Iconomia dumnezeiasca a facut ca prin aceasta „investitie” in rudenii sa se daruiasca, iata, lumii comoara nepretuita a scrisorilor sale duhovnicesti. Scrisorile Cuviosului Iosif Isihastul, trecut recent in randul sfintilor de Patriarhia Ecumenica, au forta marturisitoare si teologica a epistolelor Sfantul Apostol Pavel. Scrisorile faceau parte din nevointa si din slujirea lui. Traind o aspra viata pustniceasca, a indrumat duhovniceste pe ucenicii sai din lume prin intermediul scrisorilor, miscat totdeauna de iubirea dumnezeiasca ce ardea intr-insul fara sa-l mistuie. Scria scrisorile noaptea, dupa ore intregi de priveghere care incepea dupa apusul soarelui si se sfarsea de cele mai multe ori cu Dumnezeiasca Liturghie, mult dupa miezul noptii. In ultimele luni de viata, se intampla sa nu mai poata fizic sa tina pana in mana si ruga pe un ucenic sa scrie dupa dictare. Cand prindea un pic de putere din nou incepea sa scrie cu mana sa. In editia greaca aceasta carte apare cu titlul Gheron Iosif Isihastul, Epistole si Poezii. Pentru editia romaneasca am primit binecuvantarea sa dam cartii un titlu, preluat, desigur, din continutul acesteia. Simtirea iubirii dumnezeiesti este o sintagma folosita de Gheron Iosif in ultimul capitol, intitulat Despre iubire, al micului tratat adresat unui monah anonim. Iubirea dumnezeiasca este prezenta de la un capat la altul al cartii si prezentata ca parghie fundamentala a vietuirii dar si a intelegerii lumii create si lumii necreate. Am primit, de asemenea, binecuvantare sa punem in fruntea fiecarei scrisori un mic extras din scrisoare, care sa functioneze ca titlu sau ca motto, atragand atentia cititorului asupra temei sau temelor principale din scrisoare respectiva. Prin aceasta am dorit, pe de o parte, sa ramanem consecventi cu primul volum de scrisori (Marturii din viata monahala), si in al doilea rand sa punctam valoarea perena a acestor scrisori, datorata temelor abordate si, bineinteles, tratarii acestora. Desi este vorba de scrisori ocazionale si personale, scrisorile Cuviosului Iosif Isihastul dobandesc un caracter universal, aidoma epistolelor nou-testamentare. Gheron Iosif este bine-cunoscut in lumea intreaga si in spatiul romanesc de la prima sa lucrare: Marturii din Viata monahala (publicata de Editura Bizantina in 1996), dar mai ales datorita ucenicilor sai aflati la a treia generatie. Acestia populeaza multe din Manastirile athonite, intre care cea dintai este Sfanta Manastire a Vatopedului. Obstea vatopedina se trage din Cuviosul Iosif Isihastul, prin ucenicul acestuia Gheron Iosif Vatopedinul. Samanta semanata cu multe decenii inainte prin corespondenta sa cu cativa monahi greci din America avea sa rodeasca spectaculos peste cateva decenii. Un numar important de manastiri (optsprezece) au fost intemeiate in America de cel mai tanar dintre ucenicii sai directi, Parintele Efrem Filoteitul. Dam slava lui Dumnezeu, Cel inchinat in Sfanta Treime, Tatal, Fiul si Sfantul Duh, ca ne-a ales pe noi, ostenitorii Editurii Bizantine, sa traducem si sa editam in limba romana aceasta lucrare a Cuviosului Iosif Isihastul. Nu ne indoim ca lucrul acesta s-a intamplat cu binecuvantarea si rugaciunile Cuviosului Iosif, catre care cu timp si fara timp ne manifestam smerit recunostinta, cinstirea si dragostea noastra fara de margini, pentru ca ne-a inclus si pe noi in mare sa familie duhovniceasca. Multumim Parintelui Arhim. Efrem, Staretul Sfintei Manastirii a Vatopedului, care a cedat cu generozitatea Editurii Bizantine drepturile de traducere si editare a acestei carti in limba romana. Cuvioase Parinte Iosif, roaga-te pentru noi, pacatosii! - Preot Constantin Coman Cuviosul Gheron Iosif Isihastul a fost de curand canonizat si este praznuit in data de 16 august (dupa calendarul vechi, la Sfantul Munte Athos). Potrivit calendarului nou, Cuviosul Gheron Iosif este praznuit in data de 28 august.