Aveam impresia ca, daca as lua, la intamplare, orice tren cu destinatie... fara adresa, intr-o buna zi, m-as pomeni in fata lui. Noaptea, cand reuseam sa atipesc, visam ca uitam sa cobor unde trebuie si treceam in viteza [e langa peronul pe care Manole ma astepta cu flori. Abia cand luminile garii ramaneau in urma, saream in picioare si prindeam a bate cu pumnii in geam, strigandu-i disperata:
- Manole!! Sunt aici!!!
El, desigur, nu ma auzea si doar provea pierdut spre orizontul dupa care dispaream. In cele din urma, vagonul in care eram incuiata intepenea cu scrasnet pe o linie moarta, iar eu ramaneam blocata pentru totdeauna intr-un depou pustiu...
Cărți,multe cărți.
