...si toate zilele de azi

...si toate zilele de azi aduce in literatura romana actuala un tip de personaj surprinzator, care le va aminti multora de Ignatius J. Reilly, din Conjuratia imbecililor. Incapabil sa se integreze in orice fel de structura sociala, Emilian locuieste impreuna cu mama lui, a carei moarte o asteapta pentru a-i mosteni apartamentul si a-si implini visul de a trai fara sa fie nevoit sa munceasca. Discursul lui e al unui hater sincer pana la cinism, aproape odios, cu un umor intunecat, dar, in mod paradoxal - si in asta consta principala reusita a cartii -, acesta va sfarsi prin a-l face pe Emilian sa-i fie simpatic cititorului. Am inceput sa scriu cartea ca pe un pariu: la adapostul personajului principal, care mi se contura din ce in ce mai clar pe masura ce asterneam randurile pe ecranul laptopului, mi-am permis un exercitiu de imaginatie, avand in minte o singura intrebare: Cum ar fi daca ne-am opri macar pentru o clipa din tavalugul vietii si ne-am da toate mastile jos? Daca am decide sa fim liberi si sinceri cu lumea, sa ii spunem lucrurile in fata, asa cum ne vin la gura, fara a ne gandi la consecinte? Sinceritatea, mai presus de orice. Adevarul vizibil, exprimat fara oprelisti, fara ipocrizie. Emilian imi poarta, convenabil, gandurile printre pagini. Traieste o viata imaginara, dar nu imposibila, o viata cu bune si rele, lipsita de spectaculos, dar plina de inedit, pe care, pe alocuri, poate ar merita sa o traim cu totii. Macar din cand in cand.