Prezenta lui era prezenta dragostei; a dragostei adevarate si dezinteresate, fara limite. Limitele ei erau nemarginirea. Traia in ceilalti, fara a inceta vreodata sa fie el insusi. Adevaratul lui eu era aproapele, toti cei de langa el. Iesea la propriu din sine, pentru a se oferi celorlalti. Odata oferit celorlalti, ii unea pe toti in sine: in dragostea sa, in purtarea sa de grija, in nelinistea sa si, mai ales, in rugaciunea sa. - Gheorghios Mantzaridis, Profesor la Facultatea de Teologie din Tesalonic
Cărți,multe cărți.
