Sa fii cu Dumnezeu!

Nu Domnul ne pedepseste, nu! Noi insine ne pedepsim prin faptul ca traim fara Dumnezeu. Si, oricat de buni am fi dupa criteriile omenesti, acolo unde nu exista Dumnezeu, nu exista viata adevarata, constructiva, nu exista bucuria vietii. Unde nu exista Dumnezeu, acolo este stapan vrajmasul lui Dumnezeu. Si „pedeapsa" sau greutatea vietii sunt facaturile lui. Astazi lepadarea de Dumnezeu si de credinta se raspandeste pe pamant. Omul, respingand binele si alegand raul, devine complicele puterii intunecate in lupta impotriva lucrarii lui Dumnezeu: a crearii vietii pe pamant. Din cuprins: • Loviturile primite din partea Proniei lui Dumnezeu • Drumul crucii noastre • Rodul incercarilor dureroase • Rugaciuni la vreme de necaz, intristare si durere catreSfantul Mucenic Trifon • Rugaciune catre Maica Domnului (a parintelui Ioan Krestiankin) • Din predicile arhimandritului Ioan Krestiankin Fragment din volum: „Si mancarea il mananca pe om, si bautura nu doar veseleste inima, ci se ineaca omul in ea, uitand de cei apropiati si chiar si de el insusi. Si sufletul nemuritor s-a inecat! Si maica noastra Rusia s-a imbatat de vin, si s-a umplut de amaraciune si de lacrimi. Si si-a pierdut mintile, caci a uitat de Dumnezeu. Si pantecele a devenit dumnezeu: Mananca, bea, veseleste-te! Veselia desfranata de acum, in care omul s-a imbuibat si s-a imbatat, il indeamna pe om la asemenea fapte, despre care ne este si rusine sa vorbim. Greutatea pacatelor trupesti, care au venit in urma veseliei, deformeaza toata structura vietii, prefacand-o in iad deja de aici, de pe pamant. Si, oare, nu pentru ca a saracit credinta noastra, apar acum in lumea agitata, care se asteapta la dezastre, doua imagini opuse: imaginea iubirii lui Dumnezeu profanate si rasul triumfator al rautatii diavolesti? Pacatul: iata singurul lucru de care trebuie sa ne fie cu adevarat frica si frica cumplita, caci pacatul, odata savarsit, aduce moarte (vezi: Iacov 1, 155), distrugand trupul prin boala, iar sufletul nemuritor inlantuindu-l cu lanturile iadului. Valea plangerii si a intristarii, pamantul, l-a primit pe cel izgonit ca dupa porunca Domnului sa ii rodeasca nelegiuitului spini si palamida, ca in sudoarea fruntii sa isi manance painea sa, ca in durere, lacrimi si intristare sa-si nasca si sa-si creasca copiii sai, ca sa isi culeaga toate roadele cele amare ale neascultarii sale fata de Tatal Ceresc. A plans Adam dupa izgonirea sa, sezand „in preajma raiului", a plans, amintindu-si cine a fost si ce a avut si pe Cine a pierdut. Si dupa primul om, Adam, toata omenirea, pana in ziua de astazi, plange si suspina dupa naluca fericirii acum imposibil de gasit. Iar lumea intreaga, exasperata si obosita, plange din cauza ratacirii, din cauza ca sufletul este gol, ca viata este lipsita de sens si de bucurii."