Nelumescul iubirii

Nelumescul iubirii. Monahismul - Raspunsul omului la chemarea absoluta a Lui Hristos Fapturile cugetatoare ale lui Dumnezeu, ingerii si oamenii, nu se opresc niciodata din urcusul lor duhovnicesc, ci sporesc mereu si in chip dinamic in cunoasterea lui Dumnezeu. In "vasul de lut” al trupului sau, monahul isi lucreaza mantuirea ca si cum ar fi un inger pe pamant. Caci, dupa cum spunea Domnul, "la Inviere, nici nu se insoara, nici nu se marita, ci sunt ca ingerii lui Dumnezeu in cer”. Sfantul Grigorie Sinaitul vorbeste despre vesnica sporire dinamica a ingerilor si a celor mantuiti. Acestia nu contenesc niciodata sa creasca de la o plinatate la o alta plinatate si mai mare a harului si a desavarsirii vietii in Dumnezeu. Duhurile ceresti sunt slugile Sale”, sunt "para de foc”. Ele sunt pline de Duhul Sfant si au ca si trasatura caracteristica iutimea Sa fulgeratoare, fiind randuite de Dumnezeu ca sa slujeasca "pentru cei ce vor fi mostenitorii mantuirii”. Atunci cand ajunge la desavarsire si la asemanarea cu Dumnezeu, omul devine si el duh, slujind la mantuirea fratilor lui si a intregii lumi prin rugaciunea sa de mijlocire pentru intregul Adam. La fel cum Domnul Si-a vadit smerenia absoluta luand chip de rob si nu a trait pentru Sine, tot asa si ingerii si sfintii Lui sunt cu totul lipsiti de egoism si traiesc doar pentru voia Sa cea mare si desavarsita. Astfel, in ingeri si in sfinti putem observa o unitate a vietii si a duhului. Singura lor preocupare este slavirea lui Dumnezeu si mantuirea oamenilor. Sfintii ard de tanjirea dupa Dumnezeu si de iubirea Sa. Si in cazul monahului, sporirea lui duhovniceasca este data de masura dorintei cu care sta inaintea Domnului zi de zi. Heruvimii "cei cu ochi multi” absorb slava lui Dumnezeu prin toti porii fiintei lor. Ei Ii inapoiaza Domnului aceasta slava printr-o miscare in cerc, dinamica si vesnica. Asijderea, monahul care ajunge la starea de sfintenie absoarbe slava lui Dumnezeu cu toate puterile fiintei sale si izbuteste sa-I intoarca Domnului aceasta slava pe masura recunostintei lui. Ochii ingerilor sunt mereu atintiti la Chipul Facatorului lor, iar atunci cand monahul este trezvitor, ochii lui trupesti izvorasc lacrimi, in vreme ce ochii lui duhovnicesti sunt indreptati catre Domnul, singurul de la Care asteapta ajutor. Prin trezvie, inima monahului devine toata ochi si urechi, gata sa prinda si sa inteleaga sfanta Lui voie. Asemenea ingerilor, si el implineste grabnic ascultarea randuita lui de catre Dumnezeu, aducandu-I neincetat slava.