Republica polonă configurată in 1918 – 1922 a reprezentat, așadar, un hibrid intre două curente de gandire și practică politică. Aliații (Franța și Marea Britanie) au sprijinit poziția lui Dmowski; aceiași Aliați l-au incurajat, insă, și pe Piłsudski, in 1919 – 1920, in proiectul politic – militar de incorporare a Ucrainei, Bielorusiei și Lituaniei. “Cud nad Wisła” (“Miracolul de pe Vistula”), victoria obținută la 16 – 17 august 1920 de trupele polone impotriva Armatei Roșii care asedia Varșovia, a decis balanța in favoarea Mareșalului. Invitați, pur și simplu, să aleagă intre Dumnezeu și Satana (bolșevicii) , polonii au decis. Acest “miracol” a dat, fără indoială, expresia noii identități polone in secolul XX. Șeful statului, Mareșalul Piłsudski, a acceptat intrarea Poloniei in ritmul obișnuit al societăților constituționale – parlamentare: in decembrie 1922, la Varșovia se investea primul președinte al Republicii. Piłsudski a decis, simbolic, retragerea sa din viața politică și din capitală: s-a mutat la Sulejwek, pe malul Vistulei, intr-o modestă vilă din lemn. Unul din prietenii statornici, care nu l-a abandonat acum, a fost N. Iorga, singurul om politic străin care nu s-a sfiit să incalce interdicția impusă de guvernele polone după 1923 in ceea ce privește vizitele la Sulejwek.
Cărți,multe cărți.
