Prezentul studiu se axează pe necesitatea existenței unui cadru juridic, a unor instituții juridice care să reglementeze tehnicile de reproducere asistată și să asigure protecția necesară atât celor care aleg să procreeze prin intermediul acestora, fie că este vorba de cupluri sau de persoane singure, a copiilor astfel concepuți, cât și a terțelor persoane implicate în procedurile medicale reproductive, precum donatorii de spermă, de ovule sau de embrioni umani, ori a mamelor surogat. La data redactării acestui demers, România se numără printre cele 5 state europene în care nu există adoptată o lege specială referitoare la reproducerea asistată medical. Cu toate acestea, procedurile medicale specifice, precum fertilizarea în vitro sau posibilitatea de a apela la o mamă surogat, sunt practicate și beneficiază doar de protecția unor dispoziții legislative naționale sau a unor referințe în materie întâlnite în instrumentele juridice internaționale la care România este parte și de care instanțele naționale trebuie să țină seama. Se evidențiază în lucrare faptul că noile tehnologii din sfera reproducerii asistate medical fac parte din cea de-a doua revoluție reproductivă, dintr-o etapă a evoluției omenirii în care tehnicile de reproducere asistată au depășit stadiul de proceduri care recreează în mod artificial procedeul biologic al reproducerii realizate pe cale naturală, specifice primei revoluții reproductive. Abordarea materiei este una tridimensională, în sensul că acordă atenție opiniilor doctrinare exprimate în domeniul reproducerii asistate medical, prezintă legislații naționale și instrumente juridice internaționale adoptate în materia drepturilor omului și care au legătură cu domeniul reproducerii asistate medical și analizează o selecție de hotărâri relevante acestui domeniu pronunțate de instanțe internaționale (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Curtea Inter-Americană a Drepturilor Omului) sau naționale (curți constituționale, instanțe civile din România sau din alte state).
Cărți,multe cărți.
