Psihologia copilului in context judiciar. Fundamente teoretice si aplicative

Psihologia copilului in context judiciar este prima incercare autohtona de sistematizare a cunostintelor care fac conexiunea dintre psihologia copilului si psihologia judiciara. Cartea este alcatuita din trei parti. Prima parte ne introduce in notiunile de baza despre dezvoltarea copiilor, in special dezvoltarea cognitiva, sociala si emotionala, discutand si despre minciuna la copii, capacitatea copilului de a distinge intre adevar si minciuna, abilitatea sa de a minti mai mult sau mai putin sofisticat in diferite perioade de dezvoltare. Partea a doua prezinta principalii factori de vulnerabilitate care ii predispun pe copii si adolescenti sa devina victimele sau autorii unor infractiuni. Aceasta sectiune discuta abuzul la copii, alienarea parentala, dar si impactul divortului. Ultima parte introduce cateva proceduri specifice cu implicatii relevante pentru prezenta copiilor in sistemul legal, referindu-se la minorii din sistemul de probatiune, precum si la copiii ca martori sau la tehnicile folosite in intervievarea copiilor si adolescentilor. Aceasta parte aduce o serie de elemente de specific national si international la nivel legislativ sau procedural in domeniul dreptului familiei sau al protectiei drepturilor copilului, propunand o serie de aplicatii in cadrul sistemelor de probatiune, de protectie a copilului, oferind informatii referitoare la tehnicile optime de intervievare a copiilor, in general, sau, specific, pentru obtinerea unor informatii detaliate de la copiii martor. Fragment din cartea "Psihologia copilului in context judiciar. Fundamente teoretice si aplicative" de George Visu-Petra "Estimarea duratei si frecventei Desi unii copii mici pot sa numere pana la 100, ei pot face acest lucru deoarece au memorat numerele si ordinea lor, nu neaparat pentru ca inteleg conceptul de numar si realizare de calcule aritmetice simple. Astfel, poate fi dificil pentru ei sa estimeze de cate ori a avut loc un eveniment in trecut (de exemplu de cate ori au fost abuzati). Ei tind sa isi aminteasca prima si ultima situatie in care s-a petrecut acel eveniment, dar nu reusesc de obicei sa enumere toate evenimentele dintre cele doua. Cu privire la durata evenimentelor, Saywitz si Camparo (1998) sustin ca masuratori temporale precum secunde, minute, ore, zile, saptamani, luni si ani sunt invatate treptat, pe parcursul anilor de scoala primara. Exista multa variabilitate chiar si intre copiii de aceeasi varsta cand vine vorba de dobandirea acestor notiuni, mai ales pentru ca este nevoie de experienta cu masurarea duratei evenimentelor din viata reala pentru aceasta. Astfel, majoritatea copiilor mici nu pot spune in mod precis cat a durat un eveniment, deoarece nu este foarte clar pentru ei cat dureaza o secunda, un minut, o ora etc. (de exemplu, ar putea estima ca un eveniment a durat 5 secunde, cand a durat de fapt 5 minute). Cand vine vorba de zile, saptamani, luni si anotimpuri, multi copii mici stiu numele zilelor si a lunilor, insa nu inteleg relatiile dintre ele. Mai specific, se intampla ca ei sa nu stie care zile din saptamana sunt lucratoare si nici care luni fac parte din care anotimpuri. De asemenea, majoritatea copiilor stiu anul curent si anul in care s-au nascut, dar le este dificil sa plaseze in timp alte evenimente. Din acest motiv poate fi dificil pentru un copil sa estimeze daca un eveniment s-a petrecut recent sau cu mai muit timp in urma (Park si Renner, 1998), pentru prescolari neexista' nd un trecut indepartat (doar cel mult ziva de ieri sau evenimente semnificative din trecut)."