Profesionistul. Tinta in miscare

Profesionistul si Tinta in miscare. Doua romane intr-o singura carte, aparuta prima oara in 1985, si premiata de Uniunea Scriitorilor din Romania. Doua proze cu mult suspans, scrise intr-un ritm alert si cu umor, cu un protagonist fermecator si istet ? jurnalistul Andrei Mladin, un detectiv fara voie, aparut prima oara in Atac in biblioteca. Prima dintre proze a fost inspirata de un caz real. Poate de aceea a si atras atentia autoritatilor care au cerut editurii Eminescu sa n-o tipareasca. Autorul a trebuit sa intervina masiv in textul initial pentru a-si vedea, totusi, cartea publicata. Explicatia acceptarii sale se afla la sfarsitul naratiunii. Dupa ce rezolvase un caz incalcit dintr-un oras de provincie, unde cele mai inalte oficialitati erau corupte si criminale, Andrei Mladin scrisese un articol despre tot ceea ce i se intamplase acolo. Insa articolul nu apare. Prin urmare, mult clamata liberate a cuvantul era o minciuna. Exista cenzura, presa nu era libera. Cum de nu se prinsese nimeni de bomba plasata la sfarsit? S-au prins, insa, cititorii. Iar ultima fraza a naratiunii le-a mers si mai mult la inima: ?Vocea placuta a unui crainic anunta ca, in toata tara, pentru inca o vreme, continua sa ploua.? O aluzie la faptul ca in Romania nimic nu se va schimba prea curand. Fragment din romanul "Profesionistul. Tinta in miscare" de George Arion: ?Un zgomot usor se aude la usa mea si clanta se misca de parca ar incerca sa intre cineva. ?E vreun chefliu care si-a incurcat cannera", imi zic eu, dar in clipa urmatoare imi dau seama ca se intampla cu totul altceva. Pana sa m-arunc din pat si s-o pornesc glont spre usa, aceasta se deschide pentru a da voie unui barbat sa intre si s-o inchida la loc. Barbatul duce un deget gura. - Andrei Mladin, va rog sa stati linistit! Mai trebuie sa spun ca am ramas cu gura ca la dentist? Individul se-ntoarce spre mine. Are cam un metru si saptezeci, e numai muschi si os si deasupra fetei prelungi se inalta o claie satena de par zbarlit. Poarta o bluza de in si niste pantaloni albi, la mana stanga are un ceas cu afisaj electronic, iar in picioarele goale niste sandale care se tin doar in cateva cureluse. Dar cel mai mult imi place expresia fetei lui: e extrem de prietenoasa. Are un chip deosebit de deschis si de mobil. Nasul carn il anunta ca pe un om pus pe haz. - Din moment ce mi se spune pe nume, nu cred ca voi fi victima unui jaf. Inseamna ca stii prea bine ca n-ai ce sa-mi iei. Cu atat mai mult cu cat ai inchis usa si deci n-ai avea pe unde sa fugi daca as incepe sa strig. E cam greu de la etajul patru sa ajungi pe iarba, ce-i drept verde si mereu udata de aspersoare ca sa creasca inalta si sa ne bucure ochii cu clorofila ei. Mai am impresia ca si ca putere avantajul e de partea mea. Deci mobilul acestei vizite, marturisesc, ciudate, e altul. Care ar fi? ii zic eu aratandu-i cu un gest larg sa ia loc pe un fotoliu. Nu asteapta sa-l invit de doua ori si se asaza pe locul indicat. Imi spun in gand ca as fi bun de plasator intr-un cinematograf in care, daca s-ar ivi vreun zurbagiu in timpul filmului, as sti sa-l tin la respect prin comportamentul meu extrem de cordial. Satisfacut de mine insumi, ma las sa cad si eu in celalalt fotoliu.?