Prezenta - Volumul II - Intimitatea Experientei Volumul II al cartii Prezenta are un subtitlu autoexplicativ. Experienta in sine, definita de autor in primul volum, nu poate fi experientizata decat intr-o absoluta contopire, fuziune. Doar astfel se poate devoala pe sine Sinelui, in intimitate absoluta. “ Experienta nu este impartita intrinsec intre un subiect care percepe si un obiect perceput ce sunt conectate printr-un act al perceptiei. Este o singura, unitara, fara de innadituri realitate care apare sa se reflecte pe sine in miliarde de obiecte si entitati diferite si care, totusi, este, de fapt, intotdeauna doar un singur intreg perfect.” - scria in primul volum. Nondualitatea este filozofia eliberatoare a mintii prin, aparent, tot mintea, este intelegerea experientei, a realitatii ca intregul absolut, este o cale a descoperirii iubirii totale, fara de limite, antinomice aparente ori forme, calea catre absoluta Prezenta. Daca in primul volum tema fericirii si a pacii era reliefata ca fundament al experientei, iata ca in al doilea volum patrundem dincolo de fundamente, dincolo de orice structuri esentiale ajungand in chiar miezul esentei: iubirea. Cel de-al doilea volum, Intimitatea Experientei, concluzioneaza: Prezenta este Iubire . Un artist al ceramicii aflat in cautarea intelegerii realitatii, Rupert Spira ne transmite iata, nu doar prin lucrarile sale de ceramica, dar si prin cuvintele si vocea sa arta fericirii, a pacii si a iubirii. Canalul youtube al autorului permite astfel cititorilor cartilor sale o intalnire cu intregul Rupert Spira. Rupert Spira a pornit de curand pe drumul impartasirii experientei sale si a adunat deja mii de persoane care participa la seminariile lui nu doar in Marea Britanie, dar si in Franta, Italia, Statele Unite, Olanda. Programul sau a devenit deja prea plin, avand programate seminarii in Statele Unite si pentru anul 2015. Iata un fragment din acest al doilea volum: Tot ce ne-am dorit vreodata intrebare: Descrieti uneori sfarsitul cautarii ca pe experientizarea iubirii sau a fericirii, insa numind-o astfel, se ajunge cateodata la instalarea unui alt tipar de cautare, o alta idee despre ce forma ar trebui sa imbrace clipa de fata. Iubirea si fericirea par sa vina si sa treaca, la fel ca orice altceva. Daca ma gandesc ca iubirea sau fericirea ar trebui sa fie prezente in momentele dificile sau nefericite ale vietii, aceasta ma face sa doresc sa schimb situatia prezenta si sa tanjesc dupa altceva – cu alte cuvinte, sa inceapa o noua cautare. Scriu aceste lucruri pentru ca dorinta de a iubi si de a fi iubit a constituit, in trecut, o mare capcana pentru mine. Ani de zile am crezut ca iubirea era ceea ce cautam si o parte din mine inca si-o doreste. De fapt, acum, cand scriu aceste cuvinte,inca tanjesc dupa ea. Iubirea, pacea si fericirea nu sunt decat cuvinte folosite pentru a exprima disolutia oricarei rezistente si oricarei cautari, disparitia separatiei si a altceva-itatii, adica savoarea adevaratei noastre naturi, propria sa savoare in propria sa viziune. Acestea sunt nonobiective, in sensul ca nu detin niciun fel de insusiri obiective. in consecinta, nu sunt experientizari ale mintii sau trupului, desi le influenteaza pe acestea. Cautarea si opunerea rezistentei ascund adevarata noastra natura, aceea de Prezenta Constienta, prin urmare ascund si iubirea, pacea si fericirea care ii sunt inerente sau, mai degraba, care sunt chiar Prezenta Constienta. Ca urmare a uitarii adevaratei noastre naturi de Prezenta Constienta si a faptului ca ne imaginam, in schimb, a fi un sine separat si interior, ne propunem, in existenta noastra lumeasca, sa gasim iubirea in relatiile afective, pacea in diversele situatii intalnite si fericirea in obiecte. Aceasta cautare este, prin definitie, incomoda – faptul de a suferi defineste sinele separat si interior. De fapt, nici nu exista un sine separat si cautator. sinele separat aparent este insasi activitatea de opunere a rezistentei/de cautare. Atunci cand relatia afectiva, situatia sau obiectul cautate sunt gasite, cautarea ajunge temporar la final, iar odata cu aceasta disolutie adevarata noastra natura incepe sa straluceasca, altfel spus Prezenta Constienta se percepe pe ea insasi pentru un scurt rastimp (de fapt, este un moment atemporal, mintea nefiind atunci prezenta). Acel moment atemporal este cunoscut ca iubire, pace sau fericire. Mai este cunoscut si ca frumusete si intelegere. Aceasta este adevarata noastra natura, care se cunoaste pe ea insasi asa cum este, ne-aparent modificata de perceperea unui sine interior. Cand mintea isi face iarasi aparitia, interpreteaza eronat aceasta experientizare nonobiectiva a iubirii, pacii sau fericirii, in care nu a fost prezenta, atribuindu-le pe toate acestea relatiei, situatiei sau obiectului. Odata cu reaparitia subiectului/obiectului care gandeste, iubirea, pacea sau fericirea sunt din nou ascunse iar gandirea purcede din nou la cautarea unei noi relatii, situatii sau obiect, in speranta reeditarii experientizarii iubirii, pacii sau fericirii despre care considera, in mod gresit, ca sunt rezultatul acestora. insa nu relatia, situatia sau obiectul dau nastere la iubire, pace sau fericire. incetarea gandului care opune rezistenta, care cauta, este aceea care permite sa straluceasca manifestarii iubirii, pacii si fericirii latente, inerente adevaratei noastre naturi, aceea de Prezenta Constienta. Cu alte cuvinte, incetarea opunerii de rezistenta/cautarii permite adevaratei noastre naturi sa se cunoasca sau sa se perceapa ca atare, ne-aparent-ascunsa de activitatea de opunere a rezistentei/de cautare. Astfel, iubirea, pacea si fericirea nu sunt ceva care sa vina si sa treaca, tot asa cum nici Sinele nostru, Prezenta Constienta, nu vine si nu trece. si totusi, acestea sunt uneori aparent ascunse. Este, asadar, inevitabil ca, daca ne consideram a fi un Sine interior separat, cautarea iubirii, pacii si fericirii pe taramul relatiilor, situatiilor si obiectelor, sa fie de neevitat. De fapt, sinele separat este cautarea iubirii, pacii si fericirii. Mai devreme sau mai tarziu, insa, va trebui sa ne dam seama ca aceea dupa care tanjim este de negasit in taramul obiectelor. Este simpla cunoastere a propriei noastre fiinte. Permiteti concentrarii voastre staruitoare asupra relatiilor, evenimentelor si obiectelor sa fie mai relaxata. Observati ca Sinele vostru, propria voastra fiinta, este prezent, in liniste si straluceste in fundalul oricarei Experiente. Aceasta este pacea insasi. Aici se afla sediul iubirii si fericirii. Nu va ganditi la iubire, pace si fericire ca la experiente ale trupului si mintii. Acestea sunt transparente. Chiar si in mijlocul imprejurarilor dificile sau neplacute, aceasta Prezenta Constienta care sunteti voi insiva, straluceste tacuta in fundal. Familiarizati-va cu ea. Este ceea ce suntem noi insine, la nivelul cel mai simplu si mai intim. Este tot ceea ce ne vom dori, cu adevarat, vreodata. Este tot ceea este cautat, vreodata, intr-o relatie. Aceea este eliberata de impresia de distanta sau de altceva-itate fiind, prin urmare, cunoscuta drept iubire; este imperturbabila fiind, prin urmare, cunoscuta drept pace; este eliberata de impresia de lipsa fiind, prin urmare, cunoscuta drept fericire. in termenii cei mai simpli, insa, este cunoscuta ca „eu”. Fiti aceasta. imprieteniti-va cu aceasta. Traiti cu aceasta. Iubiti cu aceasta. Odihniti-va acolo. Iubirea pe care o descrieti, nu este iubire. Este o stare a mintii sau a trupului, desi una subtila. Adevarata iubire nu se trezeste la un moment dat, nu apare si trece si nici nu este de gasit in lumea noastra. Nu poate fi gasita la un moment dat si pierduta la o data ulterioara. Nu are nimic de-a face cu relatiile sau cu ceilalti oameni. De fapt, iubirea este chiar disolutia oricarei altceva-itati sau a impresiei de relationare. Fiecare aparenta a mintii, trupului si lumii se afla intr-o continua schimbare. Exista ceva, in Experienta voastra, care sa nu se schimbe? Un singur „lucru” nu se schimba, iar acesta sunteti voi. Aceasta este iubirea in cautarea careia va aflati. Nu o veti gasi, insa, niciodata pentru ca deja si pentru totdeauna, sunteti aceasta iubire - „totdeauna” perceput nu ca un interval de timp, ci ca un etern acum. Cautarea inseamna, prin urmare, insasi negarea prezentei iubirii. Cautand-o, o obligati sa para ascunsa sau pierduta. Sinele vostru, Prezenta Constienta, nu este supus schimbarii. Voi sunteti aceea dupa care tanjiti, iar dorinta voastra se indreapta catre aceasta prezenta a iubirii insasi, subtil ascunsa de convingerea ca este absenta, ca este un obiect care poate fi pierdut si, ulterior, regasit. Cu alte cuvinte, iubirea pe care o cautati este prezenta chiar acolo, in dorinta voastra de a o gasi. Cu toate acestea, dorinta voastra de a gasi iubirea vazuta ca un obiect situat in viitor, oricat ar fi de subtila, va ascunde prezenta ei in voi, ca fiind voi insiva. „Doamne, Tu esti iubirea cu care Te doresc.” Lasati orice directie spre care se indreapta dorinta voastra sa se dizolve in intelegerea acestui lucru, iar iubirea care sta la baza acestei cautari va continua sa se manifeste. Orice absenteaza in momentul de fata, nu merita numele de „iubire” si, de asemenea, nu merita sa fie dorit de voi. Uitati de lucrul acela. Orice nu este prezent in clipa de fata, chiar daca va fi gasit la un moment dat, va disparea, implicit, din viata voastra, intr-o buna zi. De ce ati aspira la ceva vremelnic? Acel lucru nu va va oferi niciodata deplina satisfactie. Renuntati la tot ce se poate renunta – si se poate renunta la tot ce este aparent – inclusiv la toate conceptiile voastre, la ale mele sau la ale oricui altcuiva, despre iubire. De fapt, de indata ce incercam sa identificam ceea ce este prezent, acesta dispare. Nu ne putem concentra asupra sau chiar sa ne gandim la ceea ce este cu adevarat prezent. Nu putem gandi numai la un obiect, la trecut, la viitor. Altfel spus, nu ne putem gandi decat la un gand. Gandul nu poate niciodata cunoaste sau gasi unicul lucru in cautarea caruia se afla aproape in permanenta. Se poate numai dizolva in acesta. Gandirea piere atunci cand se indreapta asupra iubirii, ca o molie atinsa de flacara. Ca o ironie, singurul lucru pe care-l cautam in toate relatiile noastre intime este pieirea sentimentului de sine, ca entitate separata. Aceasta tanjire dupa iubire in intimitate este, de fapt, tanjirea dupa aceasta pieire, iar daca cineva impartaseste aceasta iubire cu o alta persoana aparenta intr-o relatie intima, acea persoana aparenta va straluci ca o raza de iubire si lumina in viata celuilalt. Acest lucru nu este, insa, necesar. Lumina si iubirea aceasta stralucesc in tot ce exista. Ceea ce face cu adevarat obiectul tuturor dorintelor, este doar aceasta pieire. Permiteti mintii sa se dizolve in intelegerea faptului ca pur si simplu nu poate merge intr-un loc al iubirii, dar ca, asemenea unui peste care cauta apa aflat fiind intr-un ocean, el inoata deja in aceasta. Lasati totul sa treaca. Amintiti-va spusele lui William Blake: „Acela ce se lasa de-o bucurie-ncatusat, distruge avantul vietii ¢naripat”. „Avantul vietii ¢naripat” este insasi iubirea. Aceasta este, in aparenta, distrusa de cautarea noastra in care o percepem ca pe un obiect, de „incatusarea” noastra de un obiect, respectiv de trecut sau de viitor. Renuntati complet, renuntati complet, renuntati complet. Lasati-va lacrimile sa fie raul in care tot ceea ce stiti este oferit drept ofranda, tot dorul vostru, totul. Cineva a intrebat-o odata pe Mother Meera daca era bine sa-I daruiasca totul lui Dumnezeu sau daca ar fi trebuit sa-I ofere numai lucrurile pozitive, iar aceasta a raspuns: „Un prunc ii daruieste mamei sale un melc, un bat sau o piatra; mamei ii este indiferent ce i se ofera, este doar fericita ca pruncul si-a amintit de ea.” Oferiti totul. in final, iubirea in cautarea careia va aflati este singura care va mai ramane.
Cărți,multe cărți.
