Potarnichile gri

Imi pot foarte bine imagina surpriza generalilor din Statul Major de la Medgidia cand aceste doamne din Edinburgh (fiind cunoscute ca „Potarnichile Gri”, dupa culoarea uniformei lor) au aparut la datorie acolo si au infiintat spitalul lor de campanie dupa ce au ajuns in Romania trecand prin Arhanghelsk si apoi Odessa. Poate ca pana atunci nu mai intalnisera femei scotiene! Acestea posedau un simt al datoriei, o dorinta de a-si ajuta aliatii, o incredere in abilitatile personale si o determinare de a le folosi si demonstra, si mai presus de toate o vointa de fier, refuzand sa fie oprite de vreun obstacol; asemenea abilitati le-au condus pe aceste tinere doamne din Scotia in Dobrogea unde au salvat viata multor soldati romani, rusi si sarbi in timpul celor mai primejdioase momente ale razboiului. Misiunea Spitalelor Femeilor Scotiene nu este uitata in Edinburgh, orasul meu natal. Asa cum profesorul Coroban aminteste, liderul acestora, Dr. Elsie Inglis, a lasat numele sau unui spital iar portretul sau a aparut pe bancnotele scotiene. In biserica unde tatal meu slujea ca preot exista un mic cufar langa altar cu o inscriptie drept recunostinta a poporului sarb – o amintire a eforturilor depuse de Spitalele Femeilor Scotiene. Imi mai amintesc si de o enoriasa in varsta, doamna Parrott, care inca isi amintea si tinea legatura cu descendenti ai soldatilor sarbi mult timp dupa razboi. Dar acest capitol extraordinar din istoria Primului Razboi Mondial nu este cunoscut pe deplin in Romania. Cartea profesorului Coroban va asigura faptul ca exemplul Dr. Inglis si a colegelor sale nu este uitat ci continua sa serveasca drept exemplu si inspiratie pentru noi astazi. Martin Harris, Ambasadorul Marii Britanii la Bucuresti, 5 octombrie 2011 ...Desi acest lucru este mai putin cunoscut, in timpul Primului Razboi Mondial, pe toate fronturile importante, printre personalul medical insotitor al armatelor ruso-romano-sarbe si nu numai, s-au numarat si un grup de infirmiere voluntare scotiene. Acestea proveneau din organizatia denumita Spitalele Femeilor Scotiene (Scottish Women’s Hospitals - SWH),fondata ca expresie a patriotismului si feminismului odata cu izbucnirea Primului Razboi Mondial. Si mai putin cunoscut este faptul ca, mai inainte, in timpul Razboiului de Independenta din 1877-1878, la Turnu Magurele functionase un spital de campanie sub conducerea Mariei Rosetti (1819-1893), sotia lui C. A. Rosetti. Aceasta se tragea din partea tatalui din clanul scotian Grant, al carui nume il purtase inainte de casatorie, iar cel mai cunoscut portret al acesteia nu este altul decat binecunoscuta pictura Romania Revolutionara a lui C. D. Rosenthal.[1] Cunoastere acestor detalii cu siguranta le-ar fi bucurat mult pe doctoritele, asistentele si infirmierele scotiene care au sosit aici in timpul Primului Razboi Mondial. Costel Coroban „[…] intotdeauna vor exista bocanci cromati, intotdeauna o sa apara alti bocanci, care semanau sau nu cu aceia de pe vremuri, dar care la fel o sa-ti apese gatul.”, Sofi Oksanen, Purificare, Ed. Polirom, Iasi, 2012, p. 260. Prima experienta de lectura: Marturisesc ca in vreme ce in fata ochilor mi se devoalau cu celeritate scenele zguduitoare ale retragerii armatelor aliate din Dobrogea, in ariergarda carora se aflau si voluntarele britanice din organizatia Spitalele Femeilor Scotiene, mi-a revenit in minte citatul mai sus amintit din cartea de fictiune a scriitoarei finlandeze Sofi Oksanen, de curand aparuta in editie romaneasca. Daca cea din urma descrie scene din perioada ce a urmat celui de-al Doilea Razboi Mondial, cand Estonia a fost reincorporata intr-o Uniunea Sovietica aflata in plina teroare stalinista, si din anii 1991-1992, cand urmarile ocupatiei sovietice erau inca dramatice si cand, intr-un final, incepe a se produce „purificarea” personajelor, lucrarea lui Costel Coroban, bazata pe izvoare istorice autentice, dezvaluie o purificare care nu mai este doar spirituala, ci si fizica, o purificare nu doar a catorva personaje, ci o purificare la o scara mult mai intinsa, produsa, din nou, intr-o lume a cadentei bocancilor soldatilor. Nici una dintre cele doua lucrari nu vorbeste despre un sfarsit al istoriei, in sensul atribuit termenului de Francis Fukuyama. Lucrarea lui Sofi Oksanen lasa intredeschisa usa sperantei, dar cate alte destine nu si-au gasit linistea si impacarea la mai bine de doua decenii de la prabusirea imperiului sovietic? si cati bocanci „cromati” nu au mai aparut si nu vor mai aparea inca in lume? Lucrarea lui Costel Coroban prezinta victoria acestor femei britanice in a-si castiga respectul conationalilor lor, dar si al soldatilor de toate nationalitatile pe care-i trateaza, de a-si obtine, intr-un fel, eliberarea din conditia impusa de societatea britanica femeilor, dar aceasta nu a insemnat automat si eliberarea barbatilor de pe intreg mapamondul de prejudecatile de gen. In plus, dupa cum arata ultimele capitole, in Rusia se pregatea nu dezrobirea femeilor, ci inrobirea intregii societati. A doua experienta de lectura: A doua experienta de lectura a fost la fel de strans legata de cartea Sofiei Oksanen. Ca si opera scriitoarei finlandeze, cartea lui Costel Coroban spune povestea unor femei puternice, care in ciuda incercarilor liminale prin care trec, in pofida temerilor, a greutatilor de toate felurile, uneori a dorintei de a evada din acea realitate traumatica, reusesc in cele din urma sa invinga, iar victoria lor aduce mangaiere si castiga admiratia celor din jur. Un asemenea personaj a fost Dr. Elsie Inglis (16 august 1864 – 26 noiembrie 1917), care, desi suferinda de o boala grava, nu isi da sufletul pana cand nu isi indeplineste misiunea pe care si-a asumat-o; asemenea personaje sunt si multe din celelalte femei medic, asistentele, infirmierele si soferitele scotiene si britanice care au insotit-o. Iata cum priveste una dintre aceste femei, o infirmiera ajungerea pe front si ajutorul acordat ranitilor: „[...] Pentru inceput, era eliberarea de sub norul marasmului trairii razboiului din perspectiva unui civil fara de folos. Indiferent cat de ingrozitoare privelistile sau situatiile, oricat de intolerabila mila ce iti patrundea in inima, cel putin scapasem de sub acel nor. Apoi, aflandu-ma intr-o tara straina printre un popor strain ma simteam in afara realitatii; si totusi orice faceam era vital, urgent si cu consecinte exacte. Exista o presiune insurmontabila asupra spiritului si se cereau lucruri formidabile trupului... ranitii ajungeau la spital cu sutele, si chiar cei mai ignoranti si ineficienti oameni erau de folos.” si iata si o scena zugravita de o asemenea femeie din perioada retragerii din Dobrogea, cand voluntarele britanice au reusit sa dea dovada de un adevarat eroism intr-o lume aflata in decadenta: „Soldatii si vizitii au biciuit imediat caii si au pornit-o furios peste orice si oricine. Toti oamenii au inceput sa urle si sa tipe si sa fuga pentru a-si salva viata. Au incercat sa sara in masini, iar un om cu un copil in brate a aruncat copilul la pamant, si a sarit pe scarile masinii. L-am dat jos si am dat copilul unei femei. Niciodata nu voi uita teroarea de pe chipurile acestor oameni.” A treia experienta de lectura: Vizitatorul Muzeului Crucii si Semilunei Rosii de la Geneva, chiar si cel mai cunoscator, nu poate fi decat sensibilizat de tragediile prin care a trecut umanitatea in istoria sa recenta, dar totodata va pleca de acolo cu un real sentiment de incredere in forta omului de resurectie. Simbol al acestei forte il reprezinta statuia alba a lui Henry Dunant, pionier al ajutorului umanitar acordat celor aflati in suferinta in urma razboaielor, fie acestia soldati sau victime colaterale. Aceasta este imaginea pe care autorul cartii de fata ne-o lasa despre Dr. Elsie Inglis, fiecare fraza sau pasaj al cartii inaltand un pic cate un pic soclul statuii acestui personaj care are adeseori puterea de a-si depasi conditia de gen, de clasa sociala, de nationalitate, de a depasi frica, de a trece peste propriile prejudecati, ramanand totodata dedicata cauzei poporului sarb pe care a sustinut-o. Slujind cauzei lui Hippocrate, Dr. Elsie Inglis si colegele ei trateaza cu aceeasi grija pacienti sarbi si englezi, dar si rusi si romani. Subscriem, evident, si dorim sa intarim propunerea autorului ca autoritatile nationale si cele locale din Dobrogea sau din sudul Moldovei sa marcheze cum se cuvine memoria Dr. Elsie Inglis si a organizatiei Spitalele Femeilor Scotiene. A patra experienta de lectura: Lucrarea lui Costel Coroban poate fi citita si ca un document istoric cu privire la frontul romanesc, din cel putin doua perspective. Adeseori membrele organizatiei Spitalele Femeilor Scotiene s-au aflat in imediata vecinatate a frontului, au interactionat cu mii de soldati si ofiteri, au cules numeroase informatii pretioase, uneori din surse de incredere, au inmagazinat impresii, au nutrit prejudecati. Toate acestea sunt importante pentru istorie, mai ales daca sunt corelate si cu alte surse istorice. Autorul are grija sa ajute cititorul sa inteleaga contextul istoric, geografic, cultural, social in cadrul caruia s-a derulat actiunea personajelor sale, reda cu fidelitate desfasurarea conflagratiei si tensiunile dintre aliati, intelege importanta reproducerii opiniei personajelor sale din punct de vedere al studierii imagologice a textului. Iar pentru ca am vorbit de imagine, se cuvine sa evidentiez valoarea surselor fotografice pe care autorul le foloseste, adeseori mai graitoare decat orice ar putea descrie mana omeneasca. * Toate acestea ma fac sa recomand publicului, indiferent de gen, publicului universitar si scolar, dar si publicului larg, publicului corporatist, dar si membrilor societatii civile, istoricilor, veteranilor de razboi, dar si medicilor, sa citeasca aceasta carte, sa o caute in librarii si in biblioteci, sa si-o imprumute unul celuilalt, pentru a regasi o pagina importanta si inspiratoare din istoria recenta a intrepatrunderilor intre natiuni, pentru a reinvata spiritul real al voluntariatului, intr-o tara care are nevoie de voluntariat, pentru a ne exorciza de prejudecati, si, sa recunoastem, avem nevoie de aceasta. Dr. Silviu Miloiu, Asociatia Romana pentru Studii Baltice si Nordice