Popescu E. Napoleon. Trilogie. Volumul II

Stefan Goanta ramane in literatura romana ca un mare scriitor. Volumul al doilea al trilogiei POPESCU E. NAPOLEON incepe cu o afirmare plenara a orgoliului varstei adolescentine a eroului principal, care deja stia totul despre lume! Citam: Subsemnatul, Popescu E. Napoleon, elev in clasa a treia de liceu, in varsta de treisprezece ani si doua luni, profit de aceasta ocazie ca sa anunt lumea ca stiu totul despre ea. O anunt si o avertizez: sa ma lase in pace, ca altfel s-ar putea sa fac urat. Sunt si eu om, rabd cat rabd, dar pana la urma... I-a intrat dumneaei in cap ca e cine stie ce si nu ma lasa sa fac un pas fara sa ma loveasca din toate partile cu oamenii ei, vii sau morti. Anul trecut i-am inteles motivele. Fusesem premiantul intai, eram prietenul intim si sfatuitorul lui nea Nae, eram... multe. Juca doamna lume exact cum ii cantam eu. Ma provocase la lupta si pierduse. Acum de ce a sarit iar? Pentru ca aflase ca o sa fiu corigent la matematica? Dar in situatia asta era toata clasa, cu exceptia ursului de nea Costica. Si cine era de vina? Dumneaei fusese de fata si putea sa vada si singura ca, slava Domnului, avea ochi destui. Singurul vinovat era nea Nicu, noul profesor de matematica, desen si, pe deasupra, si diriginte, un bondoc facut din cauciuc, de fapt din doua gogoloaie de cauciuc, unul mai mare asezat pe doua picioruse si unul mult mai mic, peste el, acesta din urma prevazut cu ochelari, si pe care nu stiu ce sut il pasa la fiecare doua secunde spre stanga, pentru ca de acolo alt sut sa-l trimita la loc. Domnul nea Nicu a inceput. Se stia. Inca de la prima ora a intrebat cine e premiantul clasei si l-a poftit la tabla. Imboldit de Cocuta, care tot spera ca o sa patesc ceva, m-am ridicat. Pana sa ies, pana sa-mi aleg o creta mai stiutoare, nea Nicu si umpluse o jumatate de tabla cu niste nazdravanii, niste fractii peste fractii. "Poftim, domnule elev!" Convins ca si acum ca incretirea fruntii, concentrarea ca stare denota interes si seriozitate care pica bine, m-am tot incruntat la fractii pana am auzit izbavitorul "multumesc, domnule elev". N-a fost mare lucru, si nu mi s-au parut grozavii nici cele ce au urmat. "Domnilor elevi, scoateti o foaie de hartie, semnati-va, copiati de pe tabla si rezolvati." M-am semnat, am copiat si... cam atat, ca sa nu mai vorbesc de niste mazgaleli, sa nu ramana foaia goala si sa fiu acuzat de lipsa de preocupare. Popescu E. Napoleon e un roman fascinant, unul dintre cele mai frumoase romane ale literaturii romane de azi.