Poezii pe ape

Nu stiti unde mi-e casa/ Voi, stancilor iubite de valuri/ Voi, valurilor uscate de tarmuri,/ Voi tarmuri nascute din nori,/ Voi, norilor prinsi in penele pasarilor,/ Voi, pasari trimise solii/ De ingerii atator vesnicii?/ Eu am pierdut drumul/ Si in mijlocul atator minuni/ Casa mea nu are culoare/ nici loc, ci e doar o farama/ Din viata celor ce au trecut/ Peste Marea cea Mare./ Cam intr-un astfel de univers se rotesc poemele din volumul de fata, ce se anunta intru totul pe dimensiunile poeziei adevarate. - Ion Popescu-Topolog Fragment din cartea "Poezii pe ape" de Mihaela Beleaua "METAFORA Fiecare zi care creste in mine E mugurul luminii ce naste o paine. Musc din linistea pamantului frant, Si ascult si tac si mananc Si ascult. Aud pe sub ape cozile pestilor, Astept peste tarmuri copitele cailor. Ma rog peste toate, Intre toate eu sunt, Imi rade un cantec Si-mi canta un gand. Fiecare om ce-mi cunoaste lumina Asculta si tace si mananca Furtuna. Se sparg pe alei secundele mele, Alerg peste toate albinele lumii, Sunt ruga din miere, Cu sani de vapai. Sunt ziua si noaptea, clepsidra perfida, Mananc tot nisipul stiutelor cai Si rad cu soarele, la tine in inima. Apoi ... Ma retrag in chilia sufletului. Eu sunt! Eu sunt! E liniste. Plin. Pace. Tac. Si mananc. Si respir. Si ascult. TRANSFORMARE Daca ma gandesc la tine Simt cum picioarele devin izvoare Care serpuiesc printre radacinile muntilor In lumina verde a cerului. Simt cum mainile arunca aerul Undeva, deasupra galaxiei Pentru cei care nu respira verbul iubirii, Inca mai departe ajunge nelinistea Ce-o simt cand ma gandesc la tine. De ce am atatea cuvinte sa te imbratiseze? De ce exista atatea moduri in care Sa pot descoperi ca tot Universul se gandeste la tine Si prin mine?"