Când scriu aceste rânduri atenția întregii lumi este, din nou, ațintită asupra Chinei. Suntem în plină desfășurare a unei pandemii a cărei origine îi este atribuită iar un președinte american, deloc străin controverselor el însuși, se referă la SARS-CoV-2, în mod repetat, prin sintagma: virusul chinezesc. Sunt aceleași luni în care, pe de o parte, Republica Populară Chineză încearcă o diplomație a concordiei trimițând containere cu echipament medical în multe țări grav afectate de pandemie în timp ce, în paralel, diplomații de carieră ai regimului de la Beijing se fac remarcați printr-o diplomație ofensivă și extrem de agresivă. Din primele luni ale Anului Șobolanului se pare că, într-adevăr, în ton cu zodiacul, noi începuturi se prefigurează pentru China. Rămâne însă de văzut dacă va reuși să transforme evenimentele nefaste în unele de bun augur așa cum i-a fost prezis. Prima și poate singura generație născută și crescută într-un Hong Kong democrat asistă, în aceste zile, nu cu mult timp după un majorat simbolic, la decesul prematur al acestei democrații. Mărul otrăvit oferit de Patten Beijing-ului în ultimii ani ai administrației britanice asupra Hong Kong-ului a dat roade printr-o generație pentru care democrația nu mai era doar pentru elite. Cu atât mai dură este acum contemplarea acestui apus cu 27 de ani prematur. O țară, două sisteme pare să fi fost accentuat diferit de o parte și de cealaltă a râului Sham Chun. Dacă pentru Republica Populară ceea ce contează cu adevărat este o [singură] țară conștiința politică din Hong Kong a încercat să se definească prin diferența dintre cele două sisteme. Călătoria din acest volum începe, cu un an în urmă, într-un Hong Kong care încă mai spera într-o soluție politică. În ziua aterizării călătorului în Lantau, 10Km în linie dreaptă, mai la nord, în Yuen Long speranța aceasta se spulbera sub ciomegele a 400 de membri ai triadelor cu complicitatea tacită a poliției. Pachetul legislativ care pusese pe jar Hong Kong-ul avea să fie retras cu o săptămână înainte ca autorul să revină pe insulă în drumul său spre casă iar, nici un an mai târziu, același pachet legislativ să fie aproape aplicat printr-o decizie de la Beijing ignorând legislativul din Hong Kong. Călătoria din acest jurnal, însă, pare să înceapă cu adevărat abia în Guilin și de-a lungul râului Li, în Yang Shuo. Pe de o parte nimic nu pare să se fi schimbat în aproape un mileniu de când Fan Chengda era la fel de impresionat precum autorul acestui jurnal de peisajul carstic cu care suntem atât de obișnuiți să asociem China rurală. Pe de altă parte doar cel care a cunoscut Yang Shuo drept oraș al îndrăgostiților și al pasionaților de escaladă nu poate să nu observe cum, în ultima decadă și jumătate, acesta a devenit victima propriului său succes. La fel și Zhāngjiājiè și multe alte locuri prin care va trece autorul. Entuziasmul călătorului este temperat pe parcursul jurnalului, chiar dacă doar episodic, de spectatori mai puțin meteorici ai Chinei. Dacă despre India se spune adesea că nu este o țară ci un continent același lucru este la fel de adevărat despre Țara Regatului de Mijloc. China oferă însă în plus și acest paradox al unei statornicii identificabilă transversal prin milenii dar și al unui dinamism amețitor cât se poate de imediat. Oricine petrece o lună în China nu poate să nu remarce un nou cartier răsărit parcă din neant. La fel însă, ca un revers al monedei, spiritul Călătoriei către Vest este ușor detectabil în China secolului 21 la fel de mult ca în urmă cu cinci secole. Sufletul chinezesc pare astfel dominat de nevoia unui sincretism mânat de pragmatism. Nimic să nu fie pierdut iar în același timp totul să fie contemporan, totul sa fie asimilat fără însă a lăsa să corupă. Pentru observatorul superficial această atitudine poate părea oportunistă sau chiar lipsită de principii. Celebra frază a lui Deng Xiaoping cum că indiferent dacă este neagră sau albă, o pisică, atât timp cât este capabilă să prindă șoareci este o pisică bună ajunge des citată ca ilustrare a unui astfel de presupus oportunism, ignorând, voit sau nu, îmbinarea constantă dintre valorile confucianiste (chiar și atunci când ele sunt menționate doar pentru a fi combătute) și acțiunea orientată spre un rezultat practic care să conducă la stabilitate. Cătălin Vrabie vede China într-un iureș – paradoxal poate pentru o călătorie de două luni. Sentimentele însă sunt aceleași precum cele generate de o viață petrecută acolo: fascinație în fața contrastelor, admirație, confuzie și multă exasperare. Deși poate părea uneori jurnalul unui hiperactiv, jurnalul unei goane spre cât mai mult, viața in China, în esența ei este exact asta: o goană! Sentimentul pe care îl lasă cartea nu este doar unul de sinceritate ci și de autentic. În această goană Wuhan este imortalizat doar prin dimensiunea gării, un stop oarecum necesar în drum spre Shanghai. Ca unul care și-a petrecut un an din viață în acest oraș care va rămâne, din păcate, în memoria colectivă a occidentului drept epicentrul SARS-CoV-2 mi-aș fi dorit poate să citesc mai mult despre cum arată el acum, 15 ani mai târziu. Shanghai însă, așa cum era de așteptat, stârnește admirația, exact sentimentul pe care îl căutau arhitecții alternativei continentale la Hong Kong. Visul lui Deng pare azi aproape de împlinire chiar dacă cu 10 ani întârziere. Într-o adevărată Călătorie spre Vest la propriu, Cătălin Vrabie ajunge din sudul subtropical până pe drumul mătăsii având companioni de drum și mirare alți călători precum el, fiecare în căutarea propriei sale versiuni a Chinei. Călătoria se încheie, închizând bucla, tot în Hong Kong, de data aceasta mai molcom decât la sosire. După Ao Men (Macau) și torpoarea lui, un oraș salvat de istorie tocmai prin încremenirea în ea, prin contrast Xiāng Gǎng (Hong Kong) se împotrivește istoriei care este scrisă pentru el. Sufletul acestuia, sfâșiat între est și vest, este ocultat de jocul de lumini din Portul Victoria. Este imposibil să revii din China fără a purta o parte din ea în suflet. Nu trebuie să te îndrăgostești de ea, nu trebuie doar să o admiri sau să te sperie! Poate fi un pic din toate iar din această cauză de cele mai multe ori sentimentul se va materializa prin oboseală. A absorbi patru milenii de cultură, chiar și subliminal, nu poate fi altfel decât un efort. Când oboseala se risipește, când dorul de casă a fost stins, când următorul bilet de avion se afla în mână, cu siguranță că, precum Zeng He, autorul se va afla din nou pierdut prin lume, nu pentru gloria unui împărat de data aceasta ci pentru setea unui antropolog tăinuit.
Cărți,multe cărți.
