?Am scris Petru in primavara lui 1995, intr-un timp scurt, cam o saptamana. Cunoscusem cat de cat Rusia si destul de bine Franta, adica Parisul. Despre Petru I, tarul Rusiei, si despre vizita lui din 1717 in Franta citisem cate ceva. Dar nu istoria in sine ma interesa, si nici cliseul foarte la moda al «ciocnirii civilizatiilor». Descoperisem ca pot fi avocatul fiecarui personaj, toti aveau dreptate in felul lor si de toti ma simteam atasat. In asa masura incat, nevrand sa-i abandonez, m-am gandit la o continuare a piesei: sa-i aduc pe francezi in Rusia. Relativul succes al lui Petru si spectacolele facute dupa el m-au luat pe nepregatite. Odata pus in scena, am fost obligat sa ma detasez de piesa, s-o privesc cu ochii spectatorului si nu ai autorului ? iar efectul a fost foarte puternic. Continuarea ei mi se parea un fel de Rambo II sau Greu de ucis II, asa ca am renuntat s-o mai scriu. De atunci, Petru a ramas o insula baroca, luxurianta si paradoxala, pierduta in mijlocul oceanului. Si, pentru mine, un capat de drum.? (Vlad Zografi)
Cărți,multe cărți.
