Am fost intrebata daca as vrea sa ma uit peste un volum de poezie ? daca-mi place, poate scriu citeva rinduri. Am intrebat citi ani are poetul. Mi s-a spus ca 35, dar ce importanta are? Pentru mine, are. Mi-am exprimat reticenta ? am convingerea ca, daca un poet nu s-a facut cunoscut pina la 30 (35?), nu e chiar lucrul cel mai bun.
Se pare ca am dat peste exceptia care confirma regula. Am mai intrebat, dupa lectura, doar daca autorul este din Brasov (imi amintea de prietenii mei Marius Oprea, Andrei Bodiu si Caius Dobrescu, de poezia in care credeam noi inca de pe vremea cind eram foarte tineri si cunoscuti ca grup, Grupul de la Brasov). Am gasit in paginile citite ceea ce sper intotdeauna sa intilnesc, inainte de orice, in poezie: un om adevarat.
Si o rara, emotionanta combinatie intre transanta si puritate (a intransigentei), o frumusete umana pe care nu am mai intilnit-o de multa vreme in poezia de pe la noi. Volumul, bazat pe niste enigmatice recurente, e o constructie stranie de la inceput pina la sfirsit. In centru, un personaj ca de roman, care-si face scenariile lui, unde incap atitea lucruri, cu tot cu ecourile lor tulburatoare. ?De cand m-am vazut intre cele doua oglinzi, pictez peisaje marine", suna un vers. Sa vedem ce face un om cu oglinzile, cu o suprafata marina si cu ceea ce ascunde calmul ei.
- Simona Popescu
Cărți,multe cărți.
