Adrian Voicu a mancat instructie pe paine. Mai intai, ca elev de liceu militar, apoi ca student al Academiei Tehnice Militare. Cum soarta a vrut sa devina scriitor, nu ofiter, el se razbuna acum pe anii aceia, facand instructie cu cuvintele! Le cere fel de fel de lucruri ciudate si ele il asculta fara sa cracneasca. Pentru umor inainte prezentati arm'!, zice el si cuvintele se executa, facandu-te sa mori de ras, nu alta. Scapi cu viata doar datorita faptului ca nu sunt foarte groase cartile pe care le scrie. Cand am primit pe e-mail volumul de fata, m-am uitat la inceput la dimensiunile lui, ca sa vad daca imi asum riscul sa-l citesc. Am purces asupra continutului doar cu aceasta garantie. Spre uimirea mea, insa, am dat peste niste povestiri ce nu prea m-au lasat sa rad. Sa nu mai stie Adrian Voicu sa faca "militarie literara" cu cuvintele? M-am lamurit in scurt timp ca stie chiar al naibii de bine, numai ca de data aceasta le-a cerut sa fie altfel decat ne obisnuisera. Spre deosebire de cartile celelalte, care sunt carti sobre in registru vesel, Otrava noastra cea de toate zilele este o carte sobra in regim grav. Seamana, vreau sa spun, cu viata insasi, care nu e chiar atat de vesela pe cat am vrea noi. Otrava pe care ne-o propune Adrian Voicu e minunata la gust si, credeti-ma, nu pune in pericol sanatatea niciunui cititor. Dimpotriva! (Stefan Mitroi)
Cărți,multe cărți.
