E vara aici la mare, casutele de baie multicolore de pe plaja stralucesc in lumina soarelui. Stefan Zweig e asezat intr-o logie, la etajul trei al unei case albe ce da spre bulevardul larg din Ostende. Priveste marea. La asta a visat intotdeauna, la aceasta vasta priveliste asupra verii, asupra golului, scriind, contempland. La etajul de deasupra locuieste secretara lui, Lotte Altmann, care de doi ani ii este si iubita, ea va cobori de indata si va aduce masina de scris, el ii va dicta Legenda sa, revenind mereu intr-unul si acelasi punct, unde se poticneste, de unde nu mai stie cum sa continue. Asa merg lucrurile de cateva saptamani deja. (...) Stefan Zweig in vara lui 1936. Priveste marea prin ferestrele mari si se gandeste cu un amestec de emotie, reticenta si bucurie la comunitatea refugiatilor, careia i se va alatura si el curand din nou. Viata lui a fost, pana cu putini ani inainte, o unica, mult admirata, mult invidiata ascensiune. Acum se teme, se simte legat cu sute de obligatii, sute de lanturi invizibile. Nu exista nici o solutie, nici un reazem. Exista insa aceasta vara, in care totul are sa se schimbe din nou. Aici, pe acest bulevard atat de larg, cu casele lui albe, somptuoase, cu marele cazinou, acest fenomenal palat al norocului. Atmosfera de vacanta, exuberanta, inghetata, umbrele de soare, trandavie, vant si casute multicolore de scanduri. - Volker Weridermann
Cărți,multe cărți.
