O zi din eternitate

Autorul scrie o proza reflexiva ce se releva pe mai multe straturi meditative. Ecoul povestirilor sale naste rezonante ample si coplesitoare. Sunt proiectate imagini si teme prin care se contureaza noi irizari lirice, articulate in alaturari de cuvinte care isi impresioneaza puternic cititorul. Povestile sale reflecta pictura si caligrafie, lumina si umbra, o alchimie originala dintre gand si text, caci scriitorul poarta mereu in text acel mister curgand ca o culoare fluida pe chipul panzei mirate. Metaforic vorbind, autorul simte ca proza face parte din fiinta domniei sale. El, poezia si proza. Ce dialog minunat! Cu ele nu s-a simtit singur niciodata. Poezia si proza nu au hotar. Cuvintele, la fel. Ele vindeca ranile, deschid ochii,, orbilor”. Cuvintele adevarate mantuie durerea si intunericul din noi. Vant si cu-vant, duh si vaz-duh! Omule, de unde vine cuvantul? Painea e cuvant, lumina, la fel, ura si intunericul cuvinte sunt. Cuvinte care vindeca si cuvinte care ucid, cuvinte car