La umbra banalei înșiruiri de cuvinte, lumea ficțională se revelează cititorului ca un joc semantic. În jurul acestei coordonate se coagulează și narațiunea cărții „O, monstrule, nu mă mânca!”, scrisă de Carl Norac și ilustrată de Carll Cneut: și aici întrezărim iruperi semantice, veritabile povețe și valori universale, dincolo de palpitantul care impregnează primul nivel de lectură. Poznașul povestirii este Alex, un porcușor pofticios care înfulecă tot. Iar pentru a-și stâmpăra pofta, se furișează în grădină cu gândul la merele zemoase. Văzându-l, mama îl dojenește și îl trimite degrabă la pârâu pentru a se spăla de noroi. Pe drum, alte mere îl ademenesc pe porcușor. Dar Alex își amintește cuvintele mamei… până la vederea tufișului cu zmeură! „Zmeura delicioasă nu poate fi lăsată neatinsă”, își spune Alex, însă ospățul îi este repede întrerupt de o umbră mare care se așterne brusc deasupra lui! Un monstru l-a văzut pe micul mâncăcios și vrea acum să-și înfigă colții în el. Îl va mânca monstrul pe Alex sau va ceda rugăminților acestuia? La primă vedere, tiparul narativ, garnisit cu motive pantagruelice, ar putea aminti cititorului de povestea neaoșă a caprei cu trei iezi. Dar neascultarea (iezilor mai mari) sau imaginația (iedului cel mic care se ascunde după horn) sunt elemente recurente în literatura pentru copii. În plus, Carl Norac alege să le împletească în construirea aceluiași personaj. Astfel, pe fondul excesului și al lipsei de ascultare, Alex intră în buclucul care aproape îl bagă în gura monstrului. Dar tot el reușește să tărăgăneze un moment ce pare iminent, folosindu-și imaginația. De aceea, intuind că monstrul nu este decât un pofticios mai mare decât el, porcușorul îl ademenește cu prăzi mai interesante: elefantul apetisant, cinteza babană sau orașul mare de iepuri. Și, deși are dreptate, reușind să se sustragă lăcomiei marelui mâncăcios, nu imaginația este decisivă, ci ascultarea. La antipodul lui Alex este chiar monstrul. Deși mânat de aceeași dorință de a înfuleca și de apetența pentru mult, acesta alege să-și asculte mama, depozitară a acelorași reguli. În fond, aceasta este și salvarea porcușorului care pricepe acum că severitatea mamei sale, chiar dacă e vorba de câteva mere, nu este dăunătoare, ci în folosul său. În acest context, regula devine formă de manifestare a iubirii materne și a purtării de grijă. Iar fuga lui Alex spre casă reprezintă întoarcerea în brațele ocrotitoare ale mamei și aduce un plus conștiinței sale asupra gestului de a (nu) asculta. „O, monstrule, nu mă mânca!”, scrisă de Carl Norac și ilustrată de Carll Cneut, reprezintă punerea în pagină a unui univers viu și palpitant. Dincolo de pasiunea pentru gustativ, personajele stârnesc curiozitatea cititorului și-l angrenează într-o lume care vorbește despre imaginație, ascultare și dragoste părintească.
Cărți,multe cărți.
