Într-o frumoasă dimineață de vară, parcă soarele era mai blând, iar zgomotul orașului era mai scăzut. Se auzeau chiar câteva pă sărele, așa ca murmurul unui cor de preșcolari. Aerul era parcă mai plin de aer, inima mai plină de inimă. Ceva urma să se întâmple, dar nimeni nu bănuia ce. Atâta armonie și frumusețe era în lume, dar nimeni nu le observase... până când, un banal telefon a tras parcă o cortină de indiferență de pe ochii lor și au văzut limpede: sosise Ziua!! Pașii nu au mai atins pământul, ochii nu și-au mai lipit pleoapele, bătăile inimii nu au căpătat ritm normal, până când nu s-au întâlnit. Întâi în rugă și vis, apoi în priviri, ca apoi, definitiv, să se găsească într-o îmbrățișare comună, veșnică. S-au îmbrățișat îndelung, sub ploaie de pupici, stropiți cu lacrimi de fericire. S-au înveșnicit în joc și iubire.
Cărți,multe cărți.
