„Eugen Bunaru – un poet de seama al literaturii, un conducator de Cenaclu despre care se scrie mereu, un autor care isi are locul important in Istoriile literare [ …] Daca punem in cumpana istoriile literaturii cu istoriile vietii literare, vom observa ca despre «viata literara» s-a scris putin si … pe sarite. Citesc cartea pe care mi-a trimis-o si observ ca nimeni n-a scris mai atent decat el despre viata literara din Timisoara in ultimele decenii. Sau… mai limpede: despre viata literara pe care am trait-o si aproape am uitat-o. Despre personajele… care au fost alaturi de noi: poate ca unele au supravietuit datorita lor. Sau care, desi au fost ani in sir alaturi de noi, nu le-am cunoscut. Cum n-am cunoscut orasul. […] In nici una dintre intalnirile sale de „cenaclu”, de dialog, Eugen Bunaru nu este un star, nu traieste un destin de exceptie. El poate fi si trebuie sa fie prieten. Starea de prietenie „se traieste” si in paginile pe care le scrie despre profesori
Cărți,multe cărți.
