….Trebuie să mă grăbesc, trebuie să scriu. Deși ceasul mă previne că nu am destul timp, orele parcă stau pe loc și cred că voi putea duce la bun sfârșit ce mi-am propus. Cel puțin încerc să mă conving singur că așa va fi. Nu mă poate ajuta nimeni. La naștere și în preajma morții suntem incredibil de singuri...Numele meu este Möassy... mă scuzați, domnul doctor docent William Ferdinand Möassy.Vă voi spune povestea adevărată a vieții mele. E atât de incredibilă, încât nu mă aștept s-o creadă cineva. Dar adevărul este întotdeauna incredibil; nimic mai ușor de crezut decât minciuna. Căsuța neagră de lemn care mă așteaptă la orizont, moartea mea, nu mă tulbură, ci mi-o amintește pe cea în care m-am născut, vopsită în alb, ridicată în preajma unor pini seculari și a unui stup nou, plin de albine aurii îmbătate de miere și de muzica propriilor aripi. Mama avea părul roșcat, foarte frumos. Tata....nu știu, nu mi-am cunoscut tatăl. Am avut șase frați, dar au murit cu toții demult, la fel ca mama, la fel ca albinele.Am să vă povestesc.....
Cărți,multe cărți.
